Poezie
ne întâlnim în orașe străine
2 min lectură·
Mediu
ne întâlnim în orașe străine și mari
ca din întâmplare
și lucrurile merg brusc mult mai departe
îmi spui că tu ești o femeie curată
că nu poți sta în inima mea
cu atâta sânge în jur
dar în ochii tăi se vede frica
față de adâncuri
pentru că nu știi să înnoți
nu ai fost niciodată pe dinăuntru
plină, de teamă să nu te îneci
acolo în tine și să simți în fiecare clipă
cum îți plutește cadavrul prin
vene
mai bine să ne purtăm ca două
televizoare care se uită în liniște
unul la altul fără să creadă nimic din
ce se vede acolo
uite sângele, îl voi arunca la veceu
de față cu tine
și îmi voi face inima atât de albă
încât vei crede că este nouă
și nu îți vei putea imagina
că a mai locuit acolo cineva
înaintea ta.
acum îmi voi face ruj din
buzele tale și numai
astfel machiată voi putea respira
aerul zilei de mâine îmi spui
și îmi întorci spatele.
dacă vrei să mă gândesc la tine
pleacă. altfel te voi vedea și
nu voi mai avea la ce să mă gândesc,
ca și cum nu sunt absolut sigur că
sufletul este prea mare pentru carne
sau carnea este prea mică pentru el.
dincolo de imaginație sunt lucrurile
la care ne gândim fără să știm.
dincolo de imaginație, mâna mea
este țara unui cuțit
dincolo de imaginație oceanele dintre
degete ard în flăcări
dincolo de imaginație sufletul copacilor este vântul
și apa cea mai simplă formă de viață
iubirea asta capătă sens numai în visele celor ce urăsc
noi doar o învățăm pe de rost și nu ne gândim la ea
când rămânem singuri.
dar mai bine să nu vorbim despre asta
vor afla toți ceilalți că iubindu-te îi urăsc
și vor începe să mă iubească.
mai bine să nu vorbim despre asta.
ne dezbrăcăm în liniște de haine
și ele încep să se fută pe jos
ne dezbrăcăm în liniște de carne
și ea începe să se fută de cum atinge cearceaful
rămânem așa cu sufletele goale
ne uităm unul la altul
și pentru că ne iubim ieșim pe stradă
și o luăm în direcții opuse.
023135
0

o introspecție plină de ,,ură,, care mi-a plăcut.
cu prietenie,