Poezie
nebunul și pasărea albă a libertății
2 min lectură·
Mediu
umbla din casă în casă
din om în om
era nebun
întreba de o pasăre mare
o pasăre aibă
zicea că se întrupează din aer
se îngroapă în aer
și că poate să zboare
până dincolo de stele
poate mai sus
trebuie să o fi văzut cineva
zicea
trebuie să fi zburat vreodată
și pe aici
sigur omule sigur
îl compătimeau sinceri unii
iată chiar ieri zbura
într-acolo
și îi arătau zâmbind ploaia
îi descopereau urmele
curcubeului
el trecea îngândurat înainte
privea atent printre nori
uitați cum departe spre soare
zboară pasărea albă
care se întrupează din aer
se îngroapă în aer
și poate să zboare
până dincolo de stele
poate mai sus
e o iluzie care încântă
îi răspundeau alții râzând
e o amăgire cumplită
nimeni nu poate să zboare
până acolo dar el se îndepărta demn
adulmeca blană umedă a zării
aduna licăririle
în palma-i sălcie
pe aici a zburat pasărea albă
se bucura .
pe aici a planat ușor
peste măguri
priviți roua strivită de ierburi
uitați-i urmele zborului
lipite de oameni
s-ar putea omule s-ar putea
exclama câte unul neîncrezător
iar el zâmbea tâmp și pornea
mai departe
în dreptul orașelor se oprea
le muta umbrele mai încolo
iată zicea
arătând undeva spre înalturi
iată cum se rotește superbă
pasărea albă din visul meu
ea se întrupează din aer
se îngroapă în aer
și poate să zboare
până dincolo de stele
poate mai sus
adevărat adevărat
delirau oameni înghesuiți
ca să vadă
dar el mult prea devreme
se înălțase
se înălțase
iar mulțimea apucase
să viseze foarte
puțin
002189
0