m-ai născut cu prețul vieții mele mamă
încă plătesc pentru o moarte care nu era a mea
nici măcar nu mă știa pe numele meu mic
asta până când într-o zi frumoasă de primăvară
mi-ai făcut
în lumea asta a voastră
nicio iubire nu va scăpa nehulită
așa cum nicio faptă bună
nu va rămâne nepedepsită de voi
ăștia care semănați vinerea
pe toate golgotele cruci pentru
ca un copil cu buricul netăiat
așa te-am iubit să știi
te-am iubit din tot ombilicul apoi
a venit primăvara
iată mi-ai înflorit un cui în inimă
și-am murit neștiut
pe
dă-mi o tristețe
am s-o împart la doi
apoi îți voi citi
din cartea fericirii
dacă vrei să vezi
cum crește-n tine bucuria
trebuie s-o privești
prin ochii mei
tata e nemuritor
moartea nu poate trece
de cuvintele mele
așezate în jurul lui
ca niște rugăciuni sfințite
cu lacrimi de copil
niște mătănii
cât bobul de rouă
învârtite pe degetele
lui
a început să-mi putrezescă vederea
de când stau și mă uit la tine
ca un ceas neîntors cu limbile amorțite
într-o tăcere rece ca moartea
atunci când mi-a îmbrățișat cuvântul
și m-a sărutat
trăim cu ea în sân
încă de la naștere
ne numără respirațiile în gând
să n-o audă nimeni
când își ascute unealta
în ritmul bătăilor
de inima...
iarba-i multă și e grasă
hârști
iubito să-mi ții inima în lesă
să vadă toți nebunii ăștia
cuprinși de febra eutanasiei
că nu umblă așa de aorta ei
pe străzi fără stăpân spune-le
spune-le că mă iubești
că nicio
*
și dacă astăzi, cerul sfânt,
ne-a mai furat o lacrimă, din ochiul de pământ
să închinăm o rugă-n gând,
o poezie, un vers, o lacrimă curgând.
pentru cel ce-a fost
haideți să facem schimb de cuvinte
să ne îmbogățim peste noapte
dimineață să ne trezim mai împliniți
mereu cu un pas înaintea celorlalți
de la care n-o să vedeți vreodată
o
azi noapte mi-am pierdut umbra
a fugit odată cu tine nu știu unde
dar se făcuse dintr-odată atât de întuneric
că nu mai nimeream nici cuvintele să te strig iubito
și numele tău îmi
eu sunt copacul care te așteaptă
la umbra mea iubito odihnește-ți plânsul
și-ngroapă-ți gândul adânc la rădăcina
înfiptă în pământul cutremurat de-un dor
bizar fior mă-ncearcă prin
când scriu despre tine începe să-mi tremure mâna
mâzgălesc cuvinte de la inimă mi se trage
inima se face vinovată de toate și pentru nimic
slăbiciune zic și-apoi tac- tac mai tare decât
te-ai strecurat printre coastele mele subțiri
îți place să fii strânsă între două bătăi de inimă
pusă la colț de ochi și admirată din toate unghiurile
(posibile și imposibile)
cu toate
uneori iubirea umblă pe tocuri cui
înjunghie inimi cu viteza luminii
nici măcar nu-ți dai seama
c-ai rămas pe întuneric
până când într-un sfârșit simți
cât de polară poate fi o noapte
ce poți s-aduni în tălpi
când calci prin cioburi
de cuvinte sparte simți
tăcerile ascuțite până la os
cum îți străpung carnea
iar și iar și niciun urlet
n-o să te vindece
mă mustră inspirația de ceva timp
acuză o durere înfundată
între aortă și ventriculul stâng
inima mea suferă grav de poezie
în ultima fază mănânc litere cu pumnul
mi le-a prescris
de fiecare dată când închid ochii
vreau să te văd pe tine
să te strâng între pleoape ca și cum
te-aș îmbrățișa
apoi să-i deschid și să-mi fii
tremur sub piele
ziua de azi
verde
să bem din paharul ăsta până la fund mi-ai zis
și coapsele noastre (s)au ciocnit în cinstea acestor cuvinte spuse
pentru toate țigările de după fumate la capătul patului
pentru capătul
privesc adânc în ochii tăi
și nu lumina pe care a pus-o dumnezeu în ei mă miră
ci cum se risipește întunericul din ochii mei
crăpându-se de ziuă...
astăzi.
purtăm în inimă
stigmatele iubirii
în suflet apăsarea
trupului durut
sub semn de plumb
al neîmplinirilor lumești
stârnind în nopți
închise între pleoape
ploi de
GG