zilnic mă împiedic de câte-un redus
și cad așa în sinea mea într-un picaj netrucat
căderea e mai scurtă decât o scurtă
și mai iute decât un ardei iute
nu că m-aș fi grăbit eu
nu
dinspre tine mă doare
fiecare cuvânt nespus
alteori tăcerea
vine ca o medicație
prescrisă de un medic curant
pe o rețetă compensată
doar pe jumătate
cealaltă jumătate se
recit și eu
prin gări pe la metrou
și la fiecare colț de stradă
mila trecătorilor
cu inima mare cât un leu
atâta costă azi pâinea lui dumnezeu
cea de toate zilele în care
sensibilitate cu fiorii tăi
pe unde-mi umbli azi
carnea mea ți-a simțit lipsa
din inimile lor împietrite
te-am declarat absentă
nemotivată
bestii cu chip de om
se uită la
îmi iubesc țara
chiar o iubesc
așa cum este ea
cu orașele ei pline de maidanezi
primari fără stăpân hoți din buzunare
buzunarele contribuabililor
cu străzi și spații verzi
despre iubire am învățat
că nu se vorbește cu gura plină
faptele spun totul
tot ce nu încape într-o mie de cuvinte
poate fi cuprins într-un gest uneori
atât de simplu cum ar fi
mi-am dat toate cuvintele la o parte
și nu te-am găsit
unde-mi ești rătăcito
afară plouă ca într-un poem trist
cu subînțelesuri
eu nu mai înțeleg nimic
îmi strâng ochii sub
de la un timp
umbli prin creierii mei
de parcă ți-a luat mă-ta stradă
pune ceva pe tine
nu vezi cum se uită toți în mintea mea
de parcă n-au mai văzut o fantezie
în carne și oasele
nu știu cum sunt alții dar mie
mie îmi place să mi-o trag iar când o fac
o fac așa și pe dincolo cu sete și cu foame
cu tragere de inimă de ficat și de splină
mi-o trag așa cum tragi
mie când îmi vine să mă (vorba aceea)
mă (vorba aceea) nu fluier
în biserică
nici la femei nu merg
decât când e ocupat la bărbați
și asta nu-i un păcat frate
când îți vine
o faci
lemne și pietre după voi
sticle și borcane
după mine
toate femeile s-alerge
desculțe prin parcul meu cu vise
deocheate
ptiu să nu fii de deochi
împlinire
cu sânii tăi
înaintea cuvântului
a fost poetul
cine are urechi
să audă
cine nu
să deschidă ochii
iată mă arăt vouă
cu toate cuvintele (mele)
văzute și nevăzute
după mine potop...
neîntinși pașii dor
calea râde
cu gura deschisă
până la călcâie
gata să înghită
eventual fiecare pas
înghețat
pe asfaltul încins
de atâtea nepășiri
depășite
pe linia
dorințele mele
se împlinesc acolo unde începi tu
nicio bucată din tine
nu mi te poate interzice
escaladez te iubescuri într-o fugă nebună
cu gândurile descălțate
la ușa inimii tale
uite cum crești în inima mea
odată cu ritmul pulsului
timpul se descompune în clipe
pe marginea unui vis
îl recompun din cuvinte (și zic)
hai să fim două secunde
inima mea se întinde dinspre mine către tine
ca o cale ferată suspendată deasupra cuvintelor
iubirea nu-i un tren de mare viteză
e de cursă lungă
iar noi doi nu ne grăbim nicăieri
dă-mi foc să ard
în cădelnița inimii tale
să miroasă a tămâie
în catedrala sfântă
a sufletlui tău curat
a fum înălțat din lumină
de lumânare aprinsă
în numele meu viilor
căci trăiesc încă
și
dacă și ție îți place să te joci cu focul
hai să (ne) ardem împreună
până la de tot
să incendiem secundele
să le topim în clipe
apoi să le turnăm în forme
de mărimea
pășeai în echilibru perfect
prin gândurile mele instabile
aflate într-un continuu balans
un fel de du-te-vino
repetat până la uzură
între mine și tine
la ambele capete
nu mă
îți plouă-n suflet ca afară
mărunt și neînțeles
de parcă Dumnezeu
nu are altceva mai bun de făcut
decât să plângă omenește
privind durerea lumii
cum îi
dădeam de-a dura cuvântul
până te-am aflat pe tine
și ți-am rostogolit în palmă
poezia
îți semăna perfect
te oglindeai în ea și totuși
nu credeai că ești
apoi mi
GG