Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Gânduri(XXI)

4 min lectură·
Mediu
. Nu cei care fac legile dețin puterea, ci doar cei care le aplică, arbitrar interpretate. . Durabilă este acea căsnicie care îi dă soțului iluzii durabile. . Prostia nu se degradează; se perfecționează. . Rânjetul de complezență aparține diplomației în complicitate cu sexul ori afacerile veroase. . Idioțenia există doar la extreme, iar ideile între acestea. . Toți oamenii adorm, însă puțini de moarte bună. . E bine să ai prieteni care au prieteni; dar, îndeosebi, dușmani cu cei mai mulți dușmani. . Ne naștem și murim, la fel de ușor, la fel de greu. . Celor care încă nu sunt, arată-le că ești. . Cel care vorbește mult spre a-i convinge pe alții se convinge întotdeauna primul. . Acumulând informație până la neștiință, omul obosește murind. . Cei pe care îi iubesc- chiar dacă nu merită- mă plictisesc până uit de ei. . Dacă nu s-ar înțelege pe sine, omul nu și-ar face atâtea concesii. . Cei care au descoperit aur în adâncuri nu mai pot trăi la suprafață. . Sărim în ajutorul semenilor doar din interes; chiar și cel ce ajută din milă. . Să te asculți vorbind la tribună până ți se atrofiază analizatorul acustico- vestibular și centrul Broka, e o adevărată încântare pentru asistență. . A nu face rău din sadism și nici a nu-ți dori aceasta nu înseamnă nimic. . Nimic nu e mai plictisitor decât conceptul despre plictis. . Celor mai slabi la minte Dumnezeu le-a hărăzit parvenire întru fericire. . Gândirea politică în tranziție face piață de parteneriat cu politica gândirii. . Tragic e că ne pierdem sinele înaintea ultimei clipe. . Criminalul e demascat nu de osemintele victimei ci de spiritul lui în continuă decădere. . Preocuparea zilnică a omului e sustragerea permanentă a gândului de la moarte. . Nu mila oamenilor îl salvează pe orb și nici bastonul alb, ci puterea acestuia de a uita că nu vede. Omul e tentat să se asemuie cu imaginea despre sine pe care el însuși o respinge in integrum. . Persoană ești prin naștere și personalitate prin renaștere. . Omul vede altfel lumea decât animalul din el. . Cei care creează probleme nu întotdeauna au simțul umorului dezvoltat. . Umanitate: să te ocupi până și de binele celor care încă nu s-au născut. . Vorbirea în public îl face celebru pe orator, mai cu seamă în lipsa coerenței. . Vreau să fiu bogat de mine, nu plin de mine. . Paradoxal, învinsul are pretenții mai mari decât ar fi avut în postura de învingător. . Mizeria morală îmbolnăvește; curățenia morală tămăduiește, însă dezorientează. . Prea binele unuia mereu spre răul celuilalt. . În politică toți mint, numai că unii o fac dezbrăcați în pielea goală și cu exhibiționism. . Vine odată și momentul când omul are convingerea că el, singurul, stă pe loc iar restul lumii se deplasează cu pași repezi pe sens unic. . Numai cu talentul nu poți face minuni, dacă-ți lipsește scânteia. . O femeie care se bucură că și-a găsit un bărbat ca sprijin în viață ar trebui mai degrabă să-și facă griji cum se va descurca singură pe viitor. . Să disprețuim nu ce facem prost ci faptul că nu facem ce ar trebui. . Satan a dat lovitura în afaceri: cu o mână răspândește viruși, cu cealaltă livrează vaccinuri. . Un strop de vin le dă timizilor îndrăzneala de a afirma că sunt curajoși, pe când o sticlă de vin le creează starea de oameni curajoși. . Criza mondială nu ar trebui să marcheze moartea lumii ci moartea răului din lume. . Cea mai riguroasă formă de exprimare a mâniei este stăpânirea de sine. . Iubirea ne dă puterea să dăruim; prin urmare să-i dăruim celuilalt ce avem mai de preț: timpul nostru. . În mod fatal, rostul vieții îl descoperim când acest lucru nu ne mai folosește la nimic. . A fi inteligent presupune a ști să te folosești de cei mai inteligenți decât tine. . Orice lucru bun sau rău care ni se întâmplă, se întâmplă cu un scop care, de cele mai multe ori, nu are nicio legătură cu noi. . Odată împlinită, fiecare dorință a noastră trezește o altă dorință mai greu de îndeplinit, prin urmare mai ușor de refuzat nouă. . A-ți da cu părerea despre ceva de care n-ai habar e un act criminal; dar și suicidar. . Azi poți avea lumea la picioare, mâine lanțuri. . Ne dăm toată silința să realizăm un anumit lucru și, fatalmente, ne trezim că am realizat alt lucru. . Reacție la nesimțire: decapitarea obrazului.
001990
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
760
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

george geafir. “Gânduri(XXI).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-geafir/jurnal/13964979/gandurixxi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.