Mediu
. Vorbele de laudă strigate în mulțime greu se fac auzite; gândurile denigratoare se aud fără a fi rostite.
. Niciun politician aflat la putere nu are credibilitate dacă nu-și favorizează, în primul rând, rudele și prietenii.
. Omul strânge din dinți, suportă umilințe, cât timp trăiește în credință.
. Numai păstrând legătura cu cartea, omul ajuns la putere își poate conserva bunul simț.
. Când unui om înregimentat politic i se cere un vot, conștiința nu mai contează.
. Dimensiunea succesului e dată de numărul dușmanilor în progresie.
. Cei ce nu văd altceva decât pe ei înșiși ar avea aluat de politicieni introspectivi pe la colțuri.
. Copiii nu știu ce e minciuna; de aceea politicienii se adresează electorilor ca la niște copii.
. Nu există oameni bătrâni ci mult mai informați.
. Oamenii temerari sfârșesc în regrete iar cei lași, în nesimțire.
. Soția care-și înșală o dată bărbatul, o face din curiozitate; dacă îl înșală și a doua oară, firește, a treia oară, îl înșală pe altul.
. Să fii sărac nu e o nenorocire; dar nici o binecuvântare.
. Când ai puțin, tremuri că poți câștiga.
. Păcatul se plătește cu stres iar aventurile amoroase cu sida.
. Mai degrabă iartă-l pe cel care ți-a făcut bine decât să-i fii recunoscător celui care te-a înjurat.
. Omul care ține morțiș să arate lumii că este om, vrea cu tot dinadinsul să-și multiplice imaginea.
. Sărăcia nu te face mai umil ci îți aduce libertatea de a deveni mai sărac.
. Cel mai greu creier este cel de politician; se găsește tot mai rar.
. Moralistul: scriitorul care, atunci când nu e cicălitor, plictisește cu lecții de etică.
. Sutienul este hamul care se adaugă esențialului pentru a-l scoate în relief, dacă există.
. Lucrul cel mai cumplit în ziua de astăzi este să te crezi normal.
. Dacă o ceremonie este reușită, sigur e considerată insucces din partea celor care nu au fost invitați.
. Unde se ascunde multă filozofie sunt și câțiva păduchi.
. Părinții trebuie să-și respecte copiii, dar nu neapărat și ei pe părinți.
. Bogăția nu este o virtute; dar nici sărăcia.
. Unii apreciază copacul pentru măreția coroanei lui, leneșii, pentru densitatea umbrei.
. Adevărul iese din gura politicienilor numai atunci când nu-și dau seama.
. Întotdeauna munca fiecăruia este mai importantă decât a celuilalt- un criteriu care nu trebuie omis.
. Criticul zăvorât în bibliotecă e ca flămândul pironit la masă.
. Orice solemnitate care nu se încheie cu un ospăț pe măsură- mare nereușită la drum de seară.
. Prima grijă a unui partid instalat la guvernare este să-și apropie funcționarii incomozi și să naționalizeze televiziunea „reformată”.
. Puterea ca sistem: preaamărăște, aservește, ticăloșește.
. Singurătatea: momentul când fiecare se regăsește pe sine.
. Totul e de vânzare: mintea, trupul, sufletul; și nu depinde de nimeni.
. Când zici că greșești fatal, nu o faci o singură dată; vei avea ocazia s-o spui de mai multe ori.
. Deșertăciune: preocuparea altora în mod asiduu de a fi nefolositori omenirii.
. Să faci cum zice altul până ce-l vei învăța să facă așa cum zici tu.
. Dintre toate materiile școlare cea mai importantă este materia primă.
. În viață contează numărul insucceselor în măsura în care pe acestea se clădește succesul.
. Nu se poate să nu duci grija zilei de mâine, când ai trăit cu grija zilei de ieri și de alaltăieri.
. Cu cât legea tinde a fi de partea ta, cu atât șansele de a-ți câștiga dreptatea se îndepărtează.
. Cu averea moștenită cel mult te poți mândri, pe când cu puținul câștigat de tine te simți împlinit.
. Nu neapărat la munte se respiră aerul cel mai curat și nici în mediile sociale cele mai elevate.
. Oricine poate fi un înțelept; savant numai un cineva.
. Mintea invadată de gânduri e ca și curtea năpădită de buruieni.
. Peștii mari îi înghit pe cei mici, proștii mai mici pe cei mai mari.
. Dintre toate viețuitoarele, cel mai bun prieten al omului este tot omul.
. Murim mereu mai devreme de a afla ce e viața cu adevărat.
. Bunătatea nu le e utilă celor care o au, ci acelora care știu să se folosească de ea.
. Ignoranța nu e o scuză și nici boală fără leac.
. Partea cea mai interesantă a lucrurilor este partea neștiută, nu neapărat cea reprezentativă.
. Dorința de a trăi o nouă zi ni se deschide numai după ce ni se sfârșește noaptea vieții.
. Castelele de speranțe cele mai semețe se clădesc pe sufletele cele mai fragile.
. Adevărul cheamă poporul la revoltă, minciuna îl face supus.
. Prinși în vâltoarea vieții uităm până și de noi înșine; nu-i putem uita însă deloc pe cei care cândva ne-au făcut să zâmbim.
. Natura e adevărul, cataclismele puterea lui.
001.927
0
