Mediu
. E un tip delicat, nu intră cu cizma în sufletul omului, pășește cu papucii în mână.
. L-au mâncat puțin câte puțin de i-a ajuns bustul pe soclu.
. Popou, un om dezbrăcat de caracterul indispensabil.
. Când societatea e clădită pe minciună, adevărul juridic se regăsește în revolte iar cel adevărat în adeverire.
. Nu există om defăimat fără să existe femeie.
. Primul transplant: mărul Evei în gâtul lui Adam.
. Timpul vindecă toate rănile, chiar și pe cele provocate de propria moarte.
. Încă o cioară i s-a găinățat pe chelie. Prin câte trece omul, până să ajungă pe soclu și, mai ales, după!
. Politicianul, o ciupercă aparent comestibilă.
. O parte din viață mi-am vândut-o banului, cealaltă parte mi-a cumpărat-o el.
. Criza de medicamente are și un efect pozitiv: creează locuri de muncă.
. Un soț cu atât este mai iubitor cu cât este lăsat mai liber.
. Curvia- renaștere aparentă, moarte sigură (prin hiperglicemie).
. Munca nu te lasă nici să trăiești, dar nici să mori.
. Dacă vrei să atragi atenția asupra ta, intră pe ușa din dos.
. Din muncă fizică îi dau omului rădăcini, din muncă intelectuală îi cresc aripi.
. Genialitatea duce la progres, înțelepciunea, la salvare.
. Și un nimic poate să fie mare; dar e trist că se întâmplă.
. La umbra unei căsnicii perfecte, oricând se poate ascunde un discret adulter.
. Drumul spre sublim este o bulboană în care pier cei neantrenați.
. Pământul- element inofensiv; nu și în mâna nebunului.
. Mutați necazurile din buzunarul pantalonului în buzunarul vestei; întrebați-vă de ce.
. Inteligența este proporțională cu mărimea creierului; rămâne de aflat dacă „direct” sau „invers”.
. Conversația, între soț și soție, cea mai interesantă este atunci când ei tac împreună.
. Și tâmpiții își au rostul lor; câștigă impozitul pe diversitate.
. Belciugul: plusul de personalitate al ultimei generații.
. Bijuterii, un aport la frumusețe pentru unele femei; pentru altele, adaos comercial.
. Foamea duce la o foame mai mare iar îmbuibarea la ocluzie intestinală.
. Căluș, armă a puterii locale.
. Cea mai frumoasă cămașă este furoul; dar nu pe umeraș.
. Și melcul are casă grea; și nu se mai plânge la guvern.
. Nu capătă un ban de la el; și cât de mult îl iubește ea! ca-n filmele cu Alioșa.
. Cei care se căsătoresc devreme sunt niște temerari fără temei.
. De căsătorii ideale aflăm doar din cărți; de cele ideologice, în campaniile electorale.
. S-a întors lumea pe dos: oamenii se cațără în copaci iar maimuțele rânjesc la volan.
. Dragostea- marfă de contrabandă.
. Una e să te înșeli și alta să fii înșelat.
. Omul cinstit își convinge greu semenii; cel sărac, niciodată.
. Dacă vrem ca un fenomen să rămână necercetat, n-avem decât să înființăm o comisie de cercetare.
. Soarta oamenilor mari este adesea în mâna celorlalți.
. Muștele ajung de temut când ajung în Parlament.
. Degeaba a mai trăit, dacă moare așa cum s-a născut: inutil.
. Prostul are o mare calitate: este transparent din fază embrionară.
. Mâncând cartea nu devii înțelept ci mai bogat în celuloză.
. Învățătura este blatul, înțelepciunea, crema de pe tort; iar nebunia, bomboana de pe colivă.
. Prostul nu face pe înțeleptul; îi place să fie sincer.
. Savantul poate fi format, înțeleptul, cel mult deformat.
. Necazul este acel rău admis a i se întâmpla oricui pe lume mai puțin nouă.
. Pentru a deveni cântăreț, nu e suficient să fii încăpățânat; și măgarul e încăpățânat dar îi lipsește timbrul.
. Vorbele frumoase seduc proștii; și femeile deopotrivă.
. Capodoperă: opera unui scriitor aflată pururi în fază de proiect.
. Dramatic e că trăim. Absurd ar fi să ne întrebăm: pentru ce?
. Am soarta maidanezului: pe câine-l jupoaie hingherii, pe mine mă belesc bancherii.
. În politică, îngăduința morală de a-și schimba ideologia de la o zi la alta o au doar caracterele confuze, la care ideile sunt asimilate la nivel de epidermă, iar capul se substituie fundului.
. Denigrarea nu ne aduce fală, dar ne certifică valoarea.
. Unii spun că prin vot proștii îi aleg pe deștepți; eu cred că, în lipsa alternativei, proștii se aleg între ei, cu concursul nostru acordat prin indiferență.
. Senzația de libertate ne-o dă și nesimțirea, adică acea boală care ucide.
. Omul devine cu atât mai puternic cu cât îndatorează mai mulți semeni.
. Fatalmente, îmbătrânim cu toții, însă, pentru pensionare, niciodată nu suntem îndeajuns de bătrâni.
. Se pare că femeile trăiesc mai mult decât bărbații; dacă-i așa, Matusalem sigur a fost femeie.
001846
0
