Mediu
. Cunoașterea e poarta pe care se ajunge la adevăr, dar de la care s-au pierdut cheile; încă suntem în căutarea lor.
. Cea mai ușoară luptă este lupta cu tine însuți; altfel, partea adversă e mai puternică.
. Gândirea lui a marcat o schimbare esențială; și-a luat mâna de la bărbie.
. N-are nas; i-a curs odată cu mucii.
. Important nu e unde adormi, ci dacă te mai trezești.
. În viața mea au avut loc două evenimente importante: primul, când m-am născut, al doilea, când am devenit cavaler.
. Nu lasă pe alții să doarmă, ca să poată dormi el liniștit.
. Fiindcă nu bea, i s-a spus că n-are stofă de scriitor. După ce s-a pus vârtos pe băut, i s-a spus că e ratat.
. I s-a recomandat să poarte ochelari; pierdea mereu câte ceva din vedere.
. Am citit undeva că până la vârsta de șaptezeci de ani, omul doarme aproximativ douăzeci.
- Bietul om, să viseze cincizeci de ani!
. Mă iubește atât de mult, încât și în somn mă cheamă; chiar dacă pe alt nume!
. Ochii mutului adevăr grăiesc!
. Nu-i adevărat că o minune ține trei zile; o coaliție guvernamentală poate ține chiar șase luni!
. Ciudat, s-a înțepat în creier cu vârful peniței!
. Una e să fii om și alta e să fii jumătate.
. A fura o idee nu e suficient, mai trebuie s-o și vinzi.
. Una e să plângi, alta să deplângi.
. Cei ce au dinți de aur nu simt gustul bogăției.
. Ce s-ar întâmpla dacă biroul ar avea trei picioare?
- Ar scădea impozitul pe salariu.
. Fiecare pălărie ar trebui să aibă etichetă cu instrucțiuni de salut.
. Nici Dumnezeu nu dă întotdeauna, dar și când dă, îi lovește numai pe unii; nenorocirea e că nu știm când glumește.
. Fiecare se leagă unde-l doare; el se leagă la coastă.
. Dintr-un cap înțepenit pe umeri nu pot ieși decât idei fixe.
. Dacă sărăcia ar avea căutare, bogații ar divorța din interes.
. Una e ca într-o sămânță să vezi un copac și alta e ca într-un copac să vezi pământul.
. Un prost nu este suficient de prost dacă nu-i necesar.
. Prostia și curvăsăria nu au culoare politică.
. Știm doar că adevărul e aproape, iar omul se irosește pe căi întortocheate.
. Ca să nu uite ceva, de fiecare dată repetă în gând; necazul e că uită să mai repete.
. Noaptea visez ce nu pot face ziua; de pildă, azi-noapte, am visat că eu eram cel ce se străduia.
. Oricât ar fi de aproape, nu-l pot înghiți.
. Chiar și la o moară părăsită se macină ceva: zidurile.
. Cartea este pentru unii chestie de parte, pentru alții, chestie departe.
. Bâlbâitul:
- No... no... norocul meu în via...viață e că... că... am pa... pa... gal.
. Toporul doboară pădurea în speranța că se va alege și el măcar cu o coadă.
. Dacă lenea ar fi de vânzare, nu s-ar găsi cine s-o vândă.
. Replica gânditorului de ocazie:
- Departe de mine gândul!
. Mulți îmi caută prietenia, puțini o merită și nu o capătă nimeni.
. Dacă pe doi oameni îi leagă o pasiune, aceeași pasiune îi dezleagă.
. Modestia Everestului o prefer trufiei moviliței.
. Și-a văzut visul cu trupul și nu s-a mai trezit.
. Pentru a sfida destinul s-a sinucis. Așa i-a fost soarta.
. Așa ceva n-am mai auzit! a mimat surdul.
. Pescuitul: cel mai cinstit dintre sporturi; meciul nu poate fi cumpărat.
. Sub pretextul că-i lipsește o doagă, butoiul fu dus la psihiatru.
. Preferă să joace la teatrul de vară; aici e aplaudat anotimpul.
. În toate e o logică; din păcate, lipsită de logică.
. Proștii se cațără pe deștepți, iar deștepții pe proști.
. Urăsc această femeie; nu mi-a păpat numai banii, dar și ce e mai important: timpul!
. Chirurgii esteticieni sunt singurii care pot să schimbe fața lumii.
. Competența fiind substantiv, e logic să se poată declina.
. Ferește-te de șeful care, atunci când ia o hotărâre, mai și gândește.
. Fiecare e convins că muncește mai mult decât altul.
. Cine susține că s-a sistat importul? Se importă! Se importă Mafia!
. Suspiciune: armă de distrugere în masă.
. Mulți cred că talentul e o haină de împrumut pe care să o îmbrace la diverse ocazii.
. Puțini oameni știu să fie.
. „Să ai” nu e totul în viață; mai trebuie și să, și să, și să...
. Proști și proști: unii care afirmă că sunt geniali și ceilalți care le dau crezare.
. Om: animal cu rușine; animal: om fără rușine.
. Dacă am parte de dragoste, nu-mi mai doresc decât sănătate, bani și glorie veșnică.
. Câinele nu poate fi decât el însuși: câine adică; omul poate fi și altceva: câine, porc, măgar sau bestie.
. Nefericirea- un spațiu cu trei dimensiuni; fericirea, un spațiu multidimensional.
. Fobii: teama de ace, teama de obiecte ascuțite, teama de a nu cădea în prăpastie când ești pe marginea ei.
. Junghiul apare dar mai și dispare; neghiobia doar apare.
. Infatuatul privește în sus de mai sus.
. Pentru zbor, trebuie să ai aripi; dar și visător să fii.
. Accesul la cunoaștere se face pe o scară, cu trepte prea înalte pentru piticanii.
. Diferența dintre isteț și deștept: istețul iese ușor din încurcătură, deșteptul nu intră.
001.885
0
