Dovada de iubire

Dovada de iubire Mergeau la câțiva pași în fața mea înapoindu-se ca și mine de la cumpărături. El – cu mai multe sacoșe, ea – cu mai puține. Am rămas în urma lor spre a nu le tulbura buna dispoziție, deși – ca să fiu sincer – mai degrabă doream să gust din fericirea lor izvorând din prea-plinul tinereții coapte, demnă de toată admirația, căci erau cu adevărat fericiți, râdeau și se adresau unul altuia cu „Ursulețul meu” și cu „Ursulica mea” pe când își povesteau ceea ce făcuseră la serviciu. La un moment dat le-a sunat celularul. Ea s-a oprit, a pus sacoșele jos, și-a deschis cu gingășie geanta de umăr și a scos telefonul: - Da, Dane, tocmai ne-ndreptăm spre casă. Cum să nu ți-l dau. O clipă! Și întorcându-se către el, care tocmai își așeza sacoșele, i-a întins mobilul: Poftim, vrea Dan să vorbească cu tine... Dar în clipa următoare ea sau, poate, el a scăpat telefonul pe ciment. - Vaca dracului! am auzit cuvintele lui, în clipa-n care tocmai treceam pe lângă ei…