Prietenii mei vechi..
vocile pe care le-am iubit.
Grimase.. replici.
Logică, nebunie, glume..
Realități și critici lor.
Am parcurs viața în ritm de toboșar.
Fugit-am către eterna mâine.
Ce
Dulce asfințit, cu emoțiile aferente..
Înotând din nou, împreună,
În oceanul holbatelor fețe indiferente;
Crezând într-o pizza ieftină și bună,
Trist sunt, dar zâmbesc naiv, distras;
Încerc să
Asemenea unui prădător
te pândesc prin cristale.
Ce știu despre tine?
Ce știi despre mine?
trăiesc noile obsesii: numele tău.. avatarul tău.
Nu-mi spun mare lucru despre ceea ce
Cine are nevoie de tine? Poza unui moment, și totalmente gri..
Noi tristeți pentru bucurii fentate; dar la ce mi-ai folosi?
Surprize neplăcute, oare îmi poate rezerva
Ziua plictisitoare care
Cutreier camera.. și e o liniște de mormânt.
ajung acolo unde obișnuiai să fii..
Nu mai ești.
Un gol necesar.. calm profund prin lipsă.
nu mai urmărești meciurile absurde din
Cu toții încercăm a profita
De ceea ce ni se oferă..
Încercăm prietenii ușoare,
Câte un zâmbet involuntar..
Viața privită ca un obiect culinar..
Un pic din aia,
O gură de asta.
Cel mai bine
Poema orașului se termină
În umbrele tăioase ale unui salcâm..
Aici, nu mai susțin nicio vină,
Și-s liber pentru cât timp rămân.
E o liniște din trecut;
Memento mori, suflet
Sunt umanul vid din camera mea..
Restul de lipsuri sunt amintiri,
raze discrete din zile obscure.
Lumini vechi luptă cu lumini noi;
Peste biroul meu veghează o stea..
soarele nemuritor din
