Poezie
Crez
1 min lectură·
Mediu
Cum se-aprinde-n noi iubirea
Făr’ de foc, făr’ de chibrite
E precum ne este firea
Și cum ițele-s sortite.
Poți umbla o lume-ntreagă
Și pe nimeni să-ntâlnești,
Iar, de-ți mai rămane vlagă
Să mai speri, ba s-o pornești
De la capăt, înc-o dată
Și-înc-o dată, până când
Binele să-ți vină-n plată
Chiar de-ar fi nu prea curând.
Dacă poți să crezi în oameni
Că sunt buni, când nu-s de-ai tăi
Și cumva observi că semeni
Cu cei buni dar și cei răi,
Sau, când altul se-opintește
Tu o mână de-i întinzi
Făr’ s-astepți cândva răsplata,
Car’ de vine ști s-o prinzi
Ori când alții te înșală
Nu-i înșeli și tu pe ei,
Dar le pui la îndoială
Crezul tău și-i lași mișei,
Chiar că meriți să se-ntoarcă
Lumea toată împrejuru-ți,
Tu să stai cu fruntea-ți leaorcă,
Și cu inima să-i cruți.
003492
0