Poezie
Cătălin
2 min lectură·
Mediu
Frunza-n zbor, de vânt purtată,
Ia cu dânsa-n depărtare
Invitația de nuntă
La un fluture cu-o floare.
Câtă vâlvă, ce mai freamăt:
De la rege la opincă,
Că-s chemați să stea în capăt
Nunul Soare cu o hrincă.
Ceru-și mângâie supușii
Când c-o ploaie îi botează,
Căci deschisă-i clanța ușii
Și în nori se... îmbăiază.
Toboșind a zăpăcita
Pe la scorburi temătoare,
Ghionoaia-ș mâncă pita
Sau se uită-n buzunare?
Ce? Nu știți că, da, se poate
O comoară să se-ascundă
Printre crengi întortocheate?
Dar ea știe că-i… profundă.
Ș-apoi, doar c-o zi ‘nainte
Un trifoi, la patru ace,
A venit să îi prezinte
Un stejar, plângând găoace…
Zău, că asta-i legătura
Între nunta ce se face
Și potcoava de pe tura
Purecelui care-o place!
Trec sudori de bucurie
Peste frunțile crestate
A\' copacilor de glie
Arămiți ca de palate.
Din răstoace, o țestoasă,
Ce-are-o casă… ce să-ți spun…
Văd că are o grimasă,
Dar broscoiul pare bun.
Dânsa s-a crezut isteață
Cu o vilă în spinare
“Dar… palat, cusut cu ață,
Pentru-o floare oarecare?
Ce-o fi oare fluturașul
Că și el e tămâiat?
N-o ști oare Toporașul
Sau, cumva, vreun alt băiat?”
Și-a bătut o noapte capul
Discutând așa… cu Luna,
De-unde i se trage finul
Și de-a fost doar Floarea, una?
N-ai văzut câtă mulțime
De aleși cu-a lor alese…
Ce alai de june prime,
Ce de prinți, ce de prințese!
N-ai văzut ce masă-ntinsă
Și ce-au mai grăit bondarii
Și, cum vrajba-n loc se stinsă
Când veniră lăutarii!
Zică cine ce a zice,
Eu vă spun ce-am auzit
Că și socru-a fost complice
Fiindcă Luna s-a turtit.
003244
0