Geo Papp

Bate vânt de iarnă înghețat și îmi suflă în inimă amintiri grele de fier. Zgomot care rupe tăcerea jurată de gândurile negre.Somn care adoarme fericirea. Din cer de plumb pică ființe ude și

Lacrimi vechi îmi taie-n suflet Zâmbet dus cu vânt de dor De prea mult timp un negru cuget Îmi strecoară gând de zbor. Și sânge și lacrimi și praf În noapte un vis frumos, înecat Vreau să

Soarele ciocănea încet la geamul dormitorului și se ruga de genele mele să se dezlipească, dar ele refuzau vehement. Chiar dacă poate eu aș fi vrut să mă trezesc buze fierbinți îmi sărutau pleopele

Nu e nimeni. Ce prostie... să negi negația. Totuși nimeni nu răspunde când strig, nici măcar nu râde cineva când spun “te iubesc”. Nu mai spun de ceva vreme... nu mai am cui. Ce doare mai rău ca

O petală însîngerată cade.Alunecă ușor prin întuneric și lasă în urmă parfumul singurătății.E ultima dintr-un buchet de vise.O ființă singură și tremurândă, stând pe cuvertura unui pat