Gelu Ahtum

explozia florii ma inscrie in memoria taranei amintiri de mult apuse aprind flacara in felinar catargul imbracat in purpura intarata taurul filantrop degetul trece in nefiinta

imi desfac cortul la poalele muntelui pe a carui frunte albesc cuvintele tu-ti desfaci picioarele lasand ploaia de stele sa-mi spele venele nasti cuvinte ce respira culoarea

aerul inghite oamenii scuipand samburii sarutlui soarele sprijinit de sulite isi numara supusii aleea duce in spate salcamii in durerile facerii o pasare innoada

cauți mereu în sedimentele depuse în genele tale o mângâiere și inima ți-e furată și dusă sub măslinii seculari mașina timpului s-a născut la sat orașul a legalizat-o zgomotul ei e peste

ploaia pumnilor inchisi cu degetele mari in jos sta sa cada pe muschii tanarului inca viu pictat cu flori de sange in care lacoma sabie a invingatorului vrea sa se caleasca

rupi tacerea unitate nuda adevar mut gest invalid inauntru inafara normal in anormal sunet acut ca varful de pumnal groaza ca sursa de lumina forma mulaj al mortii perfecte le treci toate

chibritul asteptand lipeala viseaza la mari de foc veverita invarte nuca cautand termenul de valabilitate ziarul odata cu buna dimineata lanseaza baloane de trotil raceala din mine

explozia ochilor tai paveaza via appia pe care imbracat in toga alearga vantul incercand sa impiedice uciderea lui cicero amintirile recompun poemul piatra cu piatra pana la corabia ce-l

clipa asta am mai trăit-o când?nu știu exact poate atunci când soarele și luna și stelele mai credeau în basme iar orașul era epicentrul în care se nășteau lumina și întrebările poate doar

țâșnește bluesul din vază avizi stropii grei devoră încăperea camera boemă începe să se legene dulce-acrișor contemplu nașterea unei noi copile cu blonde plete și ochi albaștri ritmul face

scaldat de briza plamanilor sosit pe calea aerului apei si taranei rasaritul soarelui ma depune pe tarmul gandului cu amprenta buzelor tale in palma te joci cu puful inca visator ca din

laleaua neagra imi cere mana un-doi trei-si... corul copitelor ne cununa un-doi-trei-si... esti prea grea pentru mine si prea usoara pentru inima mea un-doi-trei-si... laleaua neagra ma

imi adun degetele uitate in iubire sa mangai fulgerul care m-a aruncat in furtuna atingerea ma poarta dincolo de fiinta mea iata omul! imi admir corpul cum se umple de stele sunt potopul de

padurea adormita pe tarana visatoare plumb radioactiv pe dansul ingerilor vant rebel in stropul de ploaie lumina farului scurgandu-se pe obraji

lasa fericirea sa te viziteze sa-ti intre in casa sa-ti stranga mana sa stea cu tine la masa sa gusti din painea-i calda sa se uite in ochii tai sa-ti traduca gandurile sa-ti patrunda in

a albit îngerul de atîta dute-vino pe calea lactee acum seamănă liniștea în eprubetă se apucă de scris neoanele riduri pe obrazul nopții oamenii găuri negre pe obrazul pământului... rupe

cred că ești în culorile ce picură peste ochii mei în soarele și luna care mi se rostogolesc în palmă îi fac un bulgăre și-l arunc spre cer din el începe să ningă cu îngerași de toate

sub girul nodului gordian spre eveniment unde super-nova explodează în tortul uriaș presărat cu fete și băieți cuvinte pătrate mușcă carnea cu eșafodul în rucsac mă escaladez transpir emoții

săpând tunelul care unește maxilarul superior cu cel inferior te invadează întrebări ce aduc neliniștea în mare zgâlțâind frenetic corabia chiar neboemă catargele disperate încearcă să rețină

tu stalactita eu stalagmit cautandu-ne buzele pentru a ciopli in piatra lacrimile inghitite de marea moarta

frunze stigmatizate asigura armonia hainele-s corturi ghetele paratraznete fosila se reincarneaza pentru o plimbare prin curtea inchisorii sa bem sangele timpului si sa-i visam pe antici

aventura mastii in nud spirala lutului spre masca somnul colbului in trandafir iubirea lichida cucerind turnul de fildes

de acolo n-a venit nimeni înapoi să ne spună cum e din două motive unu-e prea bine și nu se merită oboseala doi-e prăpăd mare și ușile sunt baricadate elucidarea misterului stă în relația dintre

sabia verde ne plimba pe taisul ei imbracati cu camasa curcubeului largim limitele in speranta ajungerii la manier taiem lianele cu miile de pumnale verzi ce ne curg in sange pierduti de