gd2wa

sau bunica mea obosită

în tot cazul, un poem care prin structura sa și discursul suprarealist confesiv îmi amintește teribil de tare de \"tatăl meu obosit\", meta pohemul din 1972 scris de gellu naum

un poem solar și nostalgic, construit cu multă delicatețe din simbolurile & obiectele unei vârste pierdute - \"sacoșă plină cu frunzele timpului / mai bine acadele decât fasole decât țigări\".

un poem frumos.

din păcate te-ai aprins cam tare, mai ales la finalul comm-ului. e cea mai mare tâmpenie ever să te apuci ca autor să îți explici textele. ascultă-mă și cu timpul vei vedea că am dreptate.

iar dacă ai să recitești primul meu comm ai să înțelegi că nu discreditez acest text, din contră. mi-a plăcut destul de mult.

doar că așa sunt eu mai exigent. am vreo 3 autobasculante de cărți citite, asimilate și un spirit critic destul de ascuțit, și datorită căruia, în mare parte, trăiesc binemersi azi. :) deci chiar dacă nu semnez la finalul comm-ului cu rahaturi politicoase inutile gen \"foarte amical\" sau \"cu plăcerea lecturii\" nu înseamnă că nu mi-a plăcut. în general, dacă nu-mi place un text se vede de la un km după comentariul pe care-l las.

să știi că nici eu nu port ceas, mi se pare stupid. când nu am ceasul din colțul ecranului la îndemână, îl am pe cel de pe bordul mașinii sau pe cel de pe telefon. iar în restul timpului nu-mi pasă cât e.

în fine, aș încheia spunând că eu nu citesc coelho, deci nu știu despre ce vorbești ref. la sex. și chiar dacă aș citi, aș ține așa... mai mult pentru mine, conștient că e un fel de guilty pleasure și doar atât. de ce? pentru că e britney spears. dar asta e altceva, n-are legătură cu cât e ceasul.

ar fi atât de greu de introdus o nouă categorie \"epigramă\"? sunt toate încadrate la \"poezie\", ceea ce creează confuzii la accesare.

și mai cred că pentru toți - cititoari / autori / iubitori sau nu de epigramă - ar fi un beneficiu această nouă categorie.

finalul ăla o dori el să simuleze sau să reînvie naivitatea vârstelor fragede, dar e un megaclișeu dpdv conceptual. dacă ar fi textul meu, eu nu l-aș pune deloc. sau, poate dacă l-aș pune, l-aș insinua.

da, da, fix eu, ăla care de obicei spune frust și insinuează - vai! - atât de puțin :)

\"dar nu
toate astea nu există, domnilor
nu sunt vizibile
nu-s ale noastre
al nostru e doar burdihanul
burdihanul sufletului care a uitat
știe doar să aibă s-adune
să-i fie de cald\"

așa ceva nu trebuie să spui niciodată direct, într-un poem...

sau poate așa mi se pare mie, fiindcă în ultima vreme tot citesc cu sufletul la gură poemele lui ion mureșan.

și mă minunez de cât de frumos pot scrie unii, și câtă influență pot exercita asupra generațiilor tinere (vezi textele lui radu vancu, dan coman - mai ales în primele 2 volume - și, mai presus de toți, claudiu komartin).

poemul tău e f frumos, cum spuneam. asemănarea cu tehnica lui mureșan mi se pare că vine pe linia alegerii și, mai ales, a selecției extrem de rafinate a elementelor vizual-expresive, care sunt foarte coerente și fac parte din aceeași clasă a teluricului, a unei materialități arhetipale etc.: lemn, lut, așchii, cocoși, noaptea, caii pământului. cu adevărat, o matcă.

\"doar căldura fruct prea copt mai lăsa zeamă\" ăsta mi se pare foarte, foarte frumos.

al 2-lea insert francais mi se pare cam mult, deja. iar în corpul poemului nu prea se leagă aluatul

îmi place mult acest poem. e dozajul perfect de weird, realism, suprarealism și freakness.

ai putea să încerci o voce impersonală, eventual. eu cred că ar merge persoana a 3-a (feminin sau masculin, alegi tu :))

e un text fain, dar puteai să aluneci mai mult și mai în voie în suprarealism. să rupi filmul complet la un moment dat și să ne duci departe.

butada asta facilă cu sinuciderea mucului de țigară reduce, întrucâtva, expresivitatea potențială a poemului.

e un text optzecist f frumos

2 obs. aș avea, dacă-mi permiți:

- nu aș repeta titlul în interiorul poemului. aș păstra titlul ăsta, optzecist așa cum spuneam, dar aș elimina versul respectiv din poem
- aș tăia versurile altfel, mai lung. cumva tot în spiritul poemelor lui cărtărescu

e un fel de marin sorescu, cu o rostire a la ioan es. pop. nu ți-a ieșit însă ruperea aia a filmului ca la cei mari, dar nici poemul tău nu e rău.

dar parcă e deja vu.


vezi că ai multe typos & diacritice lipsă.

nu e nicio găselniță, într-adevăr în acest final sec.

păcat, pentru că textul avea ceva care-mi plăcea, un punct de maxim - \"Apoi au trecut prin ochii mei mici / Prezentul,trecutul și viitorul / Pe rând, / Mirosind a trenuri spre mangalia / Străini cu care îmi poșteam berea / Jucării stricate\"

cred că poemul tău poate avea un alt sfârșit la fiecare citire. de la ceva foarte tragic până la nostalgia dulce-amară a unui timp pierdut.

e fain că ai găsit măsura exactă a acestei insinuări, ambiguitatea bună etc. asta mi se pare o reușită a poemului.

unele dictee automate iti ies foarte fain si reusesc sa inchida f fain un poem ca un crochiu.

inutil sa spun ca mi-a placut materialitatea broscoiului vs. imaterialiatea broastei.

Am trei ouă: două de curcă și-o pană-n gură;
Arhitect al cuibarului în care sufletul să-ți rămână
Un mic godin fără cărbuni ce pornirea și-o amână.
Am trei ouă … și doar două la-ndemână.

Am trei aripi: două jointuri și un bong;
Făcător de lucruri verzi ce privește seara-n gol,
Iar când plumbul a tăcut se scufundă în alcool.
Am trei aripi … și Ancuța e-n Control.

Am trei floci: doi sub brațe și unul jos
E mai gros. De-aia o dată pe lună îl rad frumos
Când buzele-ți lemnoase nasc fastuoase simțăminte
Am trei floci … și niciunul nu-i cuminte.

paralela asta dintre societatea (ostilă, ridicolă whatever) și stările tale sufletești merge, dar cu măsură.

mi se pare că ai marșat mult prea mult pe chestia asta aici.

și nu mi-a mai plăcut nici \"probabil e vremea de alăptat morții\". în general, toate metaforizările astea mie nu-mi plac, pentru că sunt f îndoielnice ca autenticitate. și chiar dpdv plastic / expresiv nu-mi spun nimic.

poate că poemul ar merita condensat f tare. păstrat doar câteva tușe tari exterior - interior, și atât.

ligia

tonul e perfect, nu trebuie să impresioneze niciun suflet sensibil, până la urmă.

mie mi-a plăcut f mult (mă repet, deja)

totul e mult prea greoi... versurile sunt mult prea lungi, se pierde tonusul, iar topica e greoaie și ea.

un poem cu rimă ar fi trebuit să fie ca o porție de dulceață de trandafiri, servită la bunica în odaie, cu o cafeluță.

al tău e cam ca o mâncare de curechi, cu buture :)

e foarte frumos, dar bineînțeles că echipa de editori e ocupată cu recomandarea textelor din calistrat hogaș

îmi place că totul, de fapt, stă sub semnul lui ca și cum

aș scoate \"preferate\", mai ales că e singurel pe acolo, într-un text sec și cerebral, metalic.

e destul de curat și senin. nu aș amesteca referințe ale culturii pop într-un text ca ăsta.