Povestea martisorului meu

S-a dat zvon în țară: toți supușii pot să se înfățișeze înaintea împăratului. Abătut foarte mă gândeam ce dar să îi pun la picioare. Aveam numai o inimă împietrită legată cu două șnururi negre: sufletul meu împletit până la ștrangulare de păcat. Când am ajuns în fața împăratului nu am avut curaj să-l privesc; i-am întins tremurând adânc \"cadoul.\" Acesta îl luă în mâini apoi zise: Ia-ți mărțișorul înapoi ! Rușinat, zvârlindu-l în fundul desagii, m-am topit de la fața lui curgând alene spre casă. Pe drum am scos cadoul cu gândul de a-l strivi de stâncile deznădejdii, dar...minune, mărțișorul meu arăta acum altcumva. O piatră prețioasă străjuită de două șnururi împletite duios în alb-roșu. Mi-am simțit sufletul alb și-am strigat în uimire: \"mai vârtos decât zăpada mă vei albi !\" O flacără purpurie m-a îmbrățișat și-am izbucnit ca un vulcan nestins: \" Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele !\" Strălucirea mărgăritarului îmi zvâcnea în piept: \"Inimă curată zidește întru mine!\" În spovedanie aducem Domnului numai pietre mizere și cu ce mărțișor ne împodobește !