Gatachiu Cristina

Am ajuns din nou la concluzia că viața e un chin prelungit. În viață vezi toate cele șapte fețe ale diavolului, unele dintre ele chiar în fiecare zi. Aș vrea să fac o cerere către Providență să mă

Plouă cu deprimări ucise de dezgustul fecioarei de sticlă. Păcatul prinde chip de pană și înoată între cercuri frânte și tablouri cu flori și perdele. Mă ninge mătase de stele, mă bate tăișul

Am început să dau cu aspiratorul în inima mea. Cred că scamele astea Ce se încăpățânează Să rămână acolo Sunt de la tine. Oricum, de mult n-am mai făcut curat pe-aici! Stratul de regrete e de

Mă agăț de-un curcubeu cu mirese smintite și devin una cu rugul ce mă așteaptă. Sunt topitură de lemn - banal cerșetor la uși de ceață – sunt topor cu fier ruginit de însetare. Mă plânge

Grilaje de pocăință mi se scurg printre vene, și de trei zile tot plouă cu săgeți, cu păcate, cu sori sălbatici; pământul e acru e crud și uleios, și mă cuprinde ca o mantie coruptă; noaptea

Am început să dau cu aspiratorul în inima mea. Cred că scamele astea Ce se încăpățânează Să rămână acolo Sunt de la tine. Oricum, de mult n-am mai făcut curat pe-aici! Stratul de regrete e de

Și eu te-mping înainte-mi, iubite, pe dealul frunzei de pelin ca pe un dop de sânge într-o arteră obosită. Iar tu nu mă ajuți, nu-ți înmoi carnea pământie iar oasele tale pietrificate sunt

De noroi și sânge îmi este plină mâna Cu care tremurând de ciudă mă închin, Ajunsă în altar, fugind de cel meschin… Râzând, icoanele mă cheamă-n stâna Celui ce mă primește. Neagră îmi e

Aseară, și tu și eu eram ură. Și tu îți țeseai tăcerea prin mine Iar pânza-ți e vie – divin și căldură Dar sufletu-ți e și-n somn mărăcine. Azi-noapte fugeai după mine prin minte Mă căutai