Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Schengen-Humor

3 min lectură·
Mediu
Nevermore

La cei din Schengen se rugară solίi din București plecate,
Pășind ușor de șale-aduse, dar demn, pe-un aurit covor,
Cerând ceva ce se cuvine de multă vreme, pe dreptate,
Acestui pașnic și cucernic, dar veșnic încercat popor;
Dar când trimișii terminară discursul scurt, rostit în cor,
Ei le-au răspuns că nu ne vor!

Le-am dat uzine, bănci și fabrici, clădiri și mine, combinate
Și le-am distrus pe celelalte, în loc fiind un trist decor
Și importăm mereu nimicuri și multe mărfuri expirate;
Aducem Ace, aducem Vanish, Persil și Bonux și Lenore,
Să fie rufele curate când vin aici să facă-amor,
Dar ei în Schengen nu ne vor!

Ne dau caise, mere, pere, căpșuni și piersici și cireșe
Din cauciuc sau plastilină, încât măselele ne dor,
Și lapte de la ei, cu euri, le dăm copiilor din creșe,
De chimicale din produse prea iute oamenii ne mor;
În UE ne-au luat, să știe că suntem sub comanda lor,
În Schengen, însă, nu ne vor!

Am cheltuit enorme sume și-am pus la vămi aparatură
Din cea mai performantă, toată, să nu cumva, întâmplător,
Spre cercul lor închis să treacă din cei ce sparg, distrug și fură;
La granițe controale dese se fac cu grijă și cu spor,
Deci vrem în Schengen, de se poate, ne-ar fi de mare ajutor,
Dar ei ne spun că nu ne vor!

Justiția ne e mai bună, mai dreaptă și mereu mai tare,
L-am pus pe cel ce-l vrură dânșii să fie primul procuror,
Am arestat un prim ministru și l-am ținut la închisoare,
Am condamnat parlamentarii cu ticuri de-acaparator,
Îl menajăm pe-acela care le-a dat și ultimul vapor,
Dar ei în Schengen nu ne vor!

Ne dăm tributu-ntotdeauna, la fel de fel de competiții
Și ne jucăm cu-ardoare șansa în meciuri in sau outdoor
Și chiar dacă ne mână-n luptă nestăvilitele ambiții,
Zâmbește simplu, fiecare, chiar și când nu-i biruitor
Și-i respectăm pe cei din Schengen, oricând, indiferent de scor...
Pe ei, pe ei, pe mama lor!


La granița Schenghen

La vamă vine-o balabustă,
Cu cozi și fustă peste fustă
Și șase-șapte puradei,
Cu cruci la gât și cu cercei
Și dau să treacă, dar un ins
Cu tenul alb și părul lins,
Le spune dintr-odată –Stați!
Voi unde credeți că plecați?
Aveți vreo treabă-n Occident?
-Mă iartă, dom’ locotenent,
Pupa-ți-aș gura,-ți spun cinstit,
Am vrea să mergem, la cerșit!
Suntem săraci și n-avem bani,
Cerșim de douăzeci de ani
Pe la Lyon, pe la Paris,
Așa ne este nouă scris,
Că n-avem unde să muncim
Și nu avem ce să halim!
- Degeaba mergeți la Paris,
Că, știți, francezii au decis
Ca,-n timp de două săptămâni,
Să-i expulzeze pe rromâni
Și să-i aducă-n București.
-Păi, generale, să trăiești,
Ne-alungă-acasă foarte des,
Da’-n felu’ ăsta ne-am ales
Cu euroi în portofel,
Că dă, pe cap de puradel,
Trei sute de parai curați!
Acu’ plecăm, să ne iertați:
Avem palat la Huedin,
E gata, mai avem puțin.
Din trei sau patru expulzări,
Ne strângem bani de ajustări
Și din cerșit, o lună plină,
Ne facem budă în grădină.

Rondelul aquis-ului comunitar

Ei ne mai cată și-astăzi, nouă,
Pretexte,-n mod deliberat
Și, când vorbim de integrat,
Se fac, din nou și iar, că plouă.

Cu toate că la vămi de stat
Avem tehnologie nouă,
Ei ne mai cată și-astăzi, nouă,
Pretexte,-n mod deliberat.

”Rușine să vă fie vouă,
Reformele le-ați amânat!” -
Ne spune câte-un stat sau două...

Deși ne-am tot securizat,
Justiția ni-i bob de rouă
Și pe Năstase l-am ”castrat”,

Ei ne mai cată și-azi... la ouă.
074458
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
592
Citire
3 min
Versuri
90
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Schengen-Humor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/14032564/schengen-humor

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

NL
neculai lunca

Cu ecouri, evident pentru coloratură, din Poe și Coșbuc, "maître" Gârda a pus destul de serios juriul la treabă cu buchetul său compact de poezie haioasă, pe care, cred, ar fi dorit să-l scrie mulți concurenți. Pentru că Ioan Petru Gârda
devine pe parcursul a trei materiale prezentate, analist politic, social, economic, și asta în versuri, fără a fi invitatul vreunui "talk-show". Dar aici va avea, sigur, audiență... maximă!
0
@florin-rotaruFR
Florin Rotaru
Corbi, țigani și maidanezi... Ce să-i ceri? :)
Foarte bune scrise. Mi-a plăcut în mod deosebit rondelul. Felicitări.
0
@ioan-toderascuIT
Distincție acordată
ioan toderascu
Un grupaj de poezie umoristică remarcabil, pe o temă destul de grea.
Mi-au plăcut toate, exact în ordinea postării lor. Apreciez, în mod deosebit, radiografia situației social-politico-economice din țara noastră, de după revoluție, făcută atât de riguros în prima poezie.
Felicitări multiple, Nelu Gârda, și o stea binemeritată!
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Domnilor, mulțumesc pentru aprecieri. Sunteți corifei ai umorului, trebuie să vă cred. Până și pe Florin trebuie să-l iau în serios într-o anumită parte a intervenției sale... Rezervele pe care le aveți, dar nu le-ați exprimat din politețe, le am și eu, fiți liniștiți. Mersi de stea, Ioane. Eu nu-ți dau, că e un șpion care tot bagă strâmbe. Dau o bere la viitorul festival (din ce oferă gazdele, evident :)).
0
@chitul-grigoreCG
Chitul Grigore
Un grupaj foarte bun, plin de ironie și umor. Ordinea mea de preferință este: 3, 2, 1. Felicitări pentru premiul obținut !
0
@vali-slavuVS
Distincție acordată
Vali Slavu
Toate trei poeziile sunt foarte reușite. Au umor, sunt construite „ca la carte”, ai atins diverse aspecte legate de tema impusă. După cum a început „La granița Shengen”, credeam că e o parodie după „El-Zorab”. Chiar dacă prima poezie e mai elaborată, nu mustește de umor, la fel ca următoarele. Efectul asupra cititorului nu este pe măsura construcției. Sunt de acord cu ordinea de preferință exprimată de Grigore.

Te felicit!
0
@garda-petru-ioanGI
Gârda Petru Ioan
Vali, ai dreptate, prima nu are umor pe parcurs, nici n-am vrut așa ceva, am mers pe răsturnarea totală de la sfârșit. Mulțumesc pentru steluță.
0