Poezie
Geneza
1 min lectură·
Mediu
În pofida dezmierdării
Aerul cerea tămâie;
Soarele era de ceară
Și ardea o lumânare…
Vântul unduia în treacăt
Lungi mănunchi de busuioc,
Iar o ploaie de aghiasmă
Cădea rece peste tot.
Pe un palid curcubeu
Zace-n disperare ziua;
Să răsară ea în bocet,
Cântec sobru, funerar?
Să îngroape ea natura
Într-o zi de cireșar?
Poate ea să roage noaptea
Să îi vină-n ajutor?
Să păstreze-n întuneric
Acest doliu-ntre culori?
Speriată-n orizontu-i
Cu scântei răsare ziua…
Și-și împrăștie dulceața
La o mică rădăcină…
Să renaști în vânt și ploaie,
Să fii o floare pe-un mormânt,
Să crești sub propria-ți credință,
Atunci te poți numi “ființă”!
001.309
0