Poezie
Ce liniște... Auzi?
1 min lectură·
Mediu
Ce liniște...
Auzi? - Ce liniște asurzitoare!
Tăcerea urlă în mijlocul singurătății.
Ce pace...
Simți? - Ce pace zguduitoare!
Indiferența doare până-n adânc.
Ce frumusețe...
Vezi? - Ce frumusețe uluitoare!
Plăcutul orbește prin focul pasiunii.
Ce sinceritate...
Cunoști? - Ce sinceritate sfâșietoare!
Adevărul taie în inima visului.
Ce Dragoste...
Trăiești? - Ce Dragoste Mare!
Iubirea te-ajunge și în pustiu.
002.234
0
