Poezie

TIMPUL

de Gafitei Mihai

2 min lectură·18 iunie 2009

Mediu

Și timpul la lună nimica nu spune,

Și stelele par acum a apune,

Când gândul mângâie fruntea genune,

Ideea ce trece, rămâne totuși… fără nume.

Năvalnic acum pe ore terestre

Secundele se-nvolbură,întregind jocul,

Din urna sfioasă, două răvașe măiestre

Se pun a-mi alege norocul….

Și furnicii i se pare tot pământu-o firmitură,

N-ar putea cu el să umple nici cămara sa obscură.

Și nici casa lor cea nouă nu-i atinsă de invazie barbară,

Nici din iarba incâlcită,trei acorduri de chitară…

E cuprinsă de durere,jalea mai că o doboară,

Nici pe fața-i ostenită ziua nu se mai coboară.

Când în gândurile sale doar un freămat sobru,trist

Atunci parca-ar vrea s-audă …un acord de chitarist.

Și nici vântul parcă n-are, timp ca să-și măsoare pasul,

Și nici vuietul cel sumbru…pare că și-a tocit glasul.

Pe degeaba se adună peste zări întunecite

Dacă valurile mării par acum că-s amuțite.

Nici iubirea nu se mai-nalță în călcâie pan’ la gură,

S-o cuprinzi în brațe iară și să îi rostești din liră.

Cui să-i mai promiți și cerul,soarele și luna plină

Dacă stelele-s căzânde într-o mare de suspine.

Și trecătorul meu trup , știu, va fi în neant,

Doar sufletul poate va fi un gigant

Să-nlăture clipa de dorință sublimă

Ca-n timpul din urmă să fie lumină!

013.503

Gafitei Mihai. “TIMPUL.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gafitei-mihai/poezie/13892741/timpul

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

salut

fără majuscule la titlu (vezi reguli postare)
după semnele de punctuație se lasă întotdeauna spațiu

seara bună