gabriela ungureanu

De ce mă doare rana ta, suspinul tău și alinarea-ți? De ce mă leg în pasul tău sorbind plânsul și cântarea-ți? De ce mi-e dor și doare dorul... iar versul mi-e pierdut in tine? De ce fug și

Buzele tremură șoaptele inimii, ochii scaldă licăririle ei, șuvoiul de gânduri îmbată ființa de dor. Mă scald în \"potopul iubirii\", în dorul de cer... ating razele nemuririi un om

Rămâi o clipă... dulce-mbrățișare, alină suspinul inimii mele... Schimbă timpul... eternă iubire, scaldă tărâmul vieții mele.

E mare lumea și frumoasă, e cu sclipiri de diamant... și crezi că poți învinge, când ești tânăr tumultul și al ei neant. În anul nou, care-acum vine Mă chinuie un dor în piept, Mă bântuie

Pe drum prăfuit de timp și păcat Se vede un licăr de dor, de demult... Se zbate dorința, se-ascunde credința, Tânjește speranța și caut răspuns. Răsună-ntrebarea în suflet Așteapt răspunsul,

Azi m-am plimbat prin gândurile tale mi-au obosit tălpile... Am încercat să îți fur o secunda din vis, dar mi-am pierdut răbdările. Mi-am pus pofta în cui am încetat căutările, mi-am