locul din noi

să aflu un semn, litere,

ceva ușor de mânuit  să le fac corp comun

în povestea asta să ne poarte cum o monogramă domnească prin lume

și toate alea mici  nebunii locale

tratate cu praf de metal prețios  în regularitatea condeiului, noului material de scris ar colora frumos

orice prilej dispus în povestea acestei foi

și până în cele mai importante concluzii, filosofii încercate

atât cât e necesar, bine adunat în jurul nostru cu toată poezia rămasă

desfășurată  încă două bătăi de puls în plus

ne-am autofolosit

în pagini, rânduri în și mai multă libertate

și în permanență

și ce oameni, ce planșe, ce singularități vorbeau fluent

contemporan cu toate componentele noastre sociale, încă în viață

și nu știam nimic. eram ca metalul

nepăsători la dureri

astăzi ca ieri

același observator astronomic

locul în care l-au așezat

momentul  de unde timpul crește

întotdeauna spre Răsărit

trecând toate strâmtorile

și continentele lumii

să fii coincis acelei linii de schimbare

cu tot ce se petrecea

într-o lume de sincronicități absolute

notate diferit

pe aceleași rețele de socializare

ba chiar la diferență de o zi să fi fost

și încă nu știam nimic

nici măcar în ziua aceea...

nu i-am reținut numele

în mine devenind o succesiune

neîntreruptă de răsărituri, apusuri solare

și o singura dată, TU! niciodată altfel ireversibil

TU, DOAMNE!

și totul e în  mine.