Gabriel Nita

Iti urez si eu LA MULTI ANI!

Si la poezii frumoase!...

(Nu zic multe, ca nu mai e nevoie:)

Dar de ce \"ratacit prin lume\"?

Sper sa fiu acolo. Eu pun ceasul sa sune, in orice caz.

:)

Ne vedem deci maine.

Buna Keiko, buna amaradaminda, buna magule!

Ma bucur ca ati trecut pe la mine, ma bucur si mai mult ca mi-ati transmis gandurile voastre.

O sa incerc sa va raspund. Anticipand, nu-i asa?, seara de maine, din Club A (o masa rotunda a scriitorilor cu cititorii, spunea Radu, nu-i asa? Ctitorii fiind chiar scriitorii, si invers...). Rima a fost involuntara, tot in paranteza fie spus.
:)

Keiko, ai dreptate: pot. Dar nu intotdeauna vreau. Uneori vreau sa ma joc, sa intorc totul pe dos, sa imi asum libertatea de a imi scrie propria poezie, stii tu, cea care rasuna in tine, cea care te face sa zambesti undeva intr-un colt foarte ascuns de buza, cea care te inspira intr-o dimineata in care te intorci de pe cealalta lume si totusi te simti castigator. Imagini, da. Dar imagini cu idei, nu invers.
Cat despre culoarea albastra... Sa iti mai spun ca am ales-o tocmai din cauza \"oboselii\" sale? Din cand in cand e bine sa te uiti la ceea ce au mai vazut toti ceilalti inaintea ta, dar nu cu aceiasi ochi. Ci ca si cand ai tine un pahar in mana si ai lasa pur si simplu lumina sa treaca spre tine, nu incercand sa ii refaci traseul si reflexiile deforma(n)te, ci acceptand-o ca pe o alta realitate. Cum bine spunea Huxley undeva: \"Citeste-o! E o carte pentru copii, intr-adevar. Dar nu e bine sa cresti fara sa fi citit toate cartile pentru copii...\" (total aproximativ, din memorie)

Oricum, sa stii ca ti-am inteles punctul de vedere. Punct inscris!

Acum tu, Ama! E atat de dragut ceea ce spui tu aici despre mine incat crede-ma ca imi vine greu sa comentez in vreun fel.

Pot sa iti zic insa ca am intrat sa citesc niste texte de mae dupa comentariul tau, si am fost nevoit sa iti dau dreptate. Pot sa iti zic, ca multa vreme m-am tot gandit la cum as putea defini poeziile mele, la ce anume le-ar putea aduce la un numitor comun. Tu ai vazut insa mai bine, poate tocmai din cauza faptului ca te afli in exterior. As mai adauga totusi un singur lucru. Cred in poezia gest. Iar ideile, rationamentele, analizele fulgeratoare si subtilitatile interpretarii le las in seama cititorului.
Ai vazut \"Filantropica\"? Tine minte: orice gest trebuie sa spuna o poveste.

(Psst! Astept poezia aceea de la tine. Abia astept sa o citesc. Si abia astept sa incerc sa-ti raspund.)

Magule, in fata ta va trebui sa imi recunosc nestiinta. Habar n-am de nici un experiment Michelson- Morley. In orice caz, interpretarea ta este corecta. Mi-ai citit poezia exact cu ochii mei. Iti multumesc pentru asta.

Este placut. Pe curand! Ne mai intalnim noi!... Pa.

Bun venit, iti zic si eu.

Imi place sfarsitul poeziei tale, lagarul asta al tacerii. Parca si vad gardul de sarma ghimpata, in care inca mai atarna ramasite sfasiate de fosnete si muzici.

Pe curand!

Am gustat cu placere poezia, mai putin primele doua versuri: atat \"oasele frigului\", cat si \"privirea vantului\" mi s-au parut un pic fortate, alunecand dincolo de naturaletea restului poeziei.

O imagine care mi-a deschis si mie \"ochiul\" interior: cea a apei invadand crapaturile pamantului...

Mai vorbim. Pe curand.

PS: Corecteaza te rog acel \"zgaraind\", cand ai timp...

E grea vraja asta a scrisului, nici pe departe lucru simplu. Dar citind textul tau, mi-am adus aminte si eu de diversele (naivele, vechile, bine ascunsele) mele incercari, si mai ales de ceea ce ne face pe toti sa scriem.

Prea plinul.

Si necunoscutul.

Pe curand... Si la cat mai bune texte!

Mi se pare ascunsa, prea ascunsa poezia asta a ta. Numarul noua? Care numar noua?

Da-ne macar un indiciu.

Pe curand.

Imi place mult.

Pe curand!

Mi se pare neclara. Imi pare rau.

Dar ne mai vedem. Pe curand.

Imi place ideea poeziei tale, desi mi s-a parut ca versurile schioapata un pic. Poate mai arunci o privire.

Pe curand.

Bun venit.

Rosu inspirator? Imi suna ciudat de cunoscut...

In refren, doar semitonuri

Trecutul: o banuiala.

Trecut. Comentez maine. Bine?

Mi-a placut. Poate mai putin \"iratiunea\".

Bravo.

Pe curand.

Neg hotarat acest lucru: e doar o calomnie. De cojocul meu nu are nimeni ac.

Sau poate?!

:)

Ce ar mai fi de zis dupa ultimul vers?

Ca nu mai are nici un rost: faptul ca nu cred in Venus, faptul ca nu cred in corali, faptul ca nu cred in marile calme si lenese ca un vant incurcat intr-un ceasaf din ala arcuit inspre colturi ca al tau, faptul ca ma ascund de soarele pigmentator si de piele inrositor si usturator.

Incep sa ma intreb insa daca am sa mai reusesc vreodata sa te ajung. E prea frumoasa poezia asta. Trebuie sa ma plec.

Ai ajuns departe. Felicitari.

PS: pentru ultima data: poezie. daca nu ma tin de cuvant, trage-mi una peste nas :)

Nu am incercat decat sa zugravesc atmosfera serii aceleia; crede-ma, nici pe mine nu m-a bucurat in nici un fel zgomotul din sala. Noroc ca tu de exemplu ai recitat suficient de tare ca sa se auda si pana in spate, la noi.

De vina sunt eu, ca am intarziat. Altfel... umpleam scena :)

Pe curand

La fel si dragostea, la fel si dragostea.