Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Internat în pântec

doar 9 luni

1 min lectură·
Mediu
Internat în pântec
Motto: Nouă luni aveam de așteptat
Să pot călca ușor
Pasul ce l-am exersat
În pântecele mamei mele.
Întunecate au fost toate
Chiar glasul lor
Care-l credeam divin.
Sărman copil, mă întrebau
Chiar vrei să pleci acum
Cu vers și cântec?
Aș mai fi stat puțin -
O clipă de odihnă -
Să pot uita de gândul
Că în ea
Nu poate să mă țină.
Cu ochi abia iviți și-nchiși
Speram că voi vedea
Cât de curând lumină,
Dar juriul gândurilor decidea
Că acea clipă
Nicicând n-avea să vină.
Și m-au gonit
Ca pe-un coșmar de noapte
Iar ei se afișau fără păcat,
Dar ce să-i faci
Întotdeauna moartea-i moarte
Pe nime`- n viața ei n-a grațiat.
Doar nouă luni aveam de așteptat
Și chiar aș fi putut călca ușor
Pasul ce l-am exersat
În pântecele mamei mele.
002070
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriel Dragnea. “Internat în pântec.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-dragnea/poezie/178103/internat-in-pantec

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.