Poezie
Uita-vei să te scoli în zori
1 min lectură·
Mediu
Uita-vei să te scoli în zori
Îmbătrânit e tot pământul
Își plânge palidele-i roade
Acei câțiva copaci, pe ici-pe colo
Cu scoarța lor gravată și cârpită
Copii săraci cu haine rupte-n coate.
Ar vrea să-ți spună-n șoaptă
Ce-ți lasă testament -
Nicicum nu le vei duce dorul.
O frunză-pansament în miez de toamnă
Și coaja lor în loc de pergament.
Uita-vei să te scoli în zori, ceasul
Nu va mai fi de strajă-n noapte,
Visul descătușat și liber
Va aminti de trupul arborilor morți
Și geamul ce nu ți-l vor mai bate.
002.062
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gabriel Dragnea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Dragnea. “Uita-vei să te scoli în zori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-dragnea/poezie/178099/uita-vei-sa-te-scoli-in-zoriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
