Poezie
Destrămare
1 min lectură·
Mediu
Suspendat între două răsuflări neputincioase
Ca un ultim vânt postapocaliptic peste nările de foc
Stau și mă covrig concav ca un rușinat de lume.
Organele de animal scuipă către schimnicul de har.
Urmăresc unghiile cum cresc într-un timp dilatat.
Cele de la picioare cresc mai repede. Sunt reci.
Mintea durează miros de dinți bătrânești
Și insultă toți munții filosofiei.
Desfac piele după piele și nu sunt nicăieri.
Voi fi pământ neumblat, niciodată rostit sau mângâiat.
Nu va mai fi simț, vânt, nerv, iubită, spațiu, țipăt.
002182
0