Poezie
Dați-mi un strigăt fără chin, din piept de libertate!
1 min lectură·
Mediu
Îmi tremură ochii când încerc să intru în mine și mi-e groază să nu mă găsesc.
Văd alb tremurat și mi-e dor de libertate.
O, de n-aș fi gustat-o!
Respirație grea și ură de parinți absenți si necunoscuți.
Ură că îi iubesc!
Pereți apăsători de bloc antiseismic și singurătate de cartier
Sau de bărbat părăsit de nevasta iubită.
Globalizare forțată să intre în sângele naționalist de cultura organizațională.
Privire suspendată cu greață undeva într-un viitor inevitabil suicidar.
Dați-mi un corp de munte nins și vă voi arăta nebunia libertății!
Dați-mi simțuri noi si vă voi inventa pe toți!
Dați-mi un strigăt fără chin, din piept de libertate!
012952
0

Draga Alin, iti marturisesc.. eu, in 22 de ani de viata, nu am cunoscut pe cineva care poate striga fara chin pretul libertatii.. Libertatea cere sacrificii.. Un piept care-si striga libertatea sigur e plin de lobiturile vietii, si nu putem fi cu adevarat liberi decat atunci cand murim.. cred. Libertatea este o iluzie, si preceptele dupa care ne urmam sunt eronate. Democratia nu inseamna libertate, inseamna un haos controlat.
Ti-as spune eu mai multe despre libertate, principii, notiuni, definitii, dar ne rezumam la cat imi permite timpul.
Cu apreciere.