Poezie
constiinta
1 min lectură·
Mediu
Îmbătat de prea multă minciună
Umblu desculț, căutând prin gunoaie,
Acel rest de Lumină divină ce-nalță,
Acea bunătate pierdută-ntr-o lene greoaie.
Ignorându-mi tăcerea ce doare
Și privind cu dispreț la prostime
Mă întreb uneori ce-i valoare...
De ce tinzi să te pierzi în mulțime?
Lupta-mi din suflet se stinge treptat
Când în jur tot miroase a ghenă,
Plâng copiii de scârbă și teamă
Iar viața-i doar ură și jenă.
De ce totul se-oprește la vorbe?
De ce putrezește iubirea în noi?
Fericirea, averea sau ura...
Conștiința…nu se spală prin ploi.
002052
0