fuga de realitate
Mi-am creat Un castel de fildeș În adâncurile Ființei mele. Mă ascund acolo Mereu, tăinuind Toate secretele mele Și ignorând pe cei de afară. Acum, când vârstei I-am pus un an, Cadourile
vestala
Pe buze porți roua cu gust de fecioară, În ochi ai dulceața ce-adânc te-nfioară, Pe-obraji fericirea ți-aduce culoare, În fruntea-ți înaltă se-adună visare, Þi-e chipul de înger cu glas de
ardere
Nu cred c-am să pot Să-mi ating timpul Fiindcă nu mai am lumina Să-mi îndrume mâna, Nu mai am ochii de ieri Să-i mângâi culoarea, Nici simțul de atunci Să-i culeg parfumul… Mai am doar o
ardere
Nu cred c-am să pot Să-mi ating timpul Fiindcă nu mai am lumina Să-mi îndrume mâna, Nu mai am ochii de ieri Să-i mângâi culoarea, Nici simțul de atunci Să-i
impact
Noaptea, Când îmi închin genele visului, Corpu-mi îmi pare străin Și atât de neîncăpător! Tot ce-mi doresc atunci Este să-l pot ignora. Ziua, Când lumea lovește în mine Cu forța unei
durere
Suspine… Castele de-amintiri Transformate-n ruine. Plânsul: Un strigăt de durere Al sufletului meu trist. Doar noaptea Îmi alungă gândurile; Sunt imună la speranțe, Pierdută… oftez
constiinta
Îmbătat de prea multă minciună Umblu desculț, căutând prin gunoaie, Acel rest de Lumină divină ce-nalță, Acea bunătate pierdută-ntr-o lene greoaie. Ignorându-mi tăcerea ce doare Și privind cu
prezent
Ce pustie e lumea și crudă, Ce-ntuneric e-n suflet și glas! Putrezește lumina în trupuri Doar Nimicul în jur a rămas. Ce durere adâncă ne arde Și ce lacrimi acide ne plâng! Ne pândește din
te-am crezut
Voi închide ochii Și voi încerca să uit că exiști… Chiar și eu, Iuda, Am crezut în vorbele tale, Dar n-ai schimbat nimic! Nu s-a născut nimeni În sufletul meu După ce ai trecut pe
