Florina Daniela Florea

dumnezeule, ingere..ce bine te inteleg.
la fel m-am simtit si eu , aici, acum cateva saptamani, cand se intuneca afara si se lumina inlauntru cu poezie.

inginerule!

aceleasi versuri remarcate de Gavroche..nu le mai redau..dar sunt tare frumoase.
reusite imagini, Gabriel.

si cand vom fi sfarsit , punem frumos cartile pe masa si stim ca am jucat toti asii din maneca..
ne privim insa in ochi si ne mintim ca jocul a fost cinstit..

stii cat de tare vreau sa uit uneori?? si atunci aman pe o alta zi \"amintitul\", imi spun (asemeni lui scarlett) \"ma voi gandi maine\"...devine aproape un modus vivendi, dar mie una mi-e greu sa rezist altfel.
asa ca..daca as fi ceea ce am uitat, n-as mai fi. mai bine sunt acum, in prezent, cea care ma voi uita , cine stie cand , in amintirile copilului meu.

a fost odata o florina

Mangaierea
prelinsa
pe zidul tau.
tin in palme umbra ta
strecurata intre genele mele.
degeaba.
sunt doar urmele tale
prin mine.
degeaba.
si zidul e prea lung ,
mainile mele nu mai ajung sa-ti cuprinda
tot gandul prelins
pe obrazul meu.
degeaba.
e seara .
de acuma sunt umbra si eu.
insa ce pustie e urma mea
fara zidul tau
ca proiectie .


urme, umbre si ziduri.

...spuneai ironic...gospodina..si am acceptat sentinta .
pentru ca astept insa norocul..ca ingredient de baza al retetelor mele...pe langa celelalte mirodenii : visul, lacrima , zambetul...
daca-l gasesti, insa, ...vin pe post de moraritza, da?
pana atunci, insa..\"graul incolteste pe piatra\"...

nu stiu de ce prima data cand am scris comentariul, n-a aparut..
voi incerca sa-l reconstitui, desi mi-e greu, in general sunt omul impulsului, redau mai greu ceva care intial s-a petrecut..spontan.

spuneam acolo ca nu pot fi de acord cu tine.
asemeni lui scarlett, atunci cand gandul sau amintirea dor, le aman pentru o alta zi...si tot asa, pana uit tot..de tot...
nu pot rezista altfel, a devenit aproape un modus vivendi..
asa ca, nu pot fi (ca om) ceea ce uit, caci n-as mai fi deloc..pot fi in schimb o amintire in gandul fiului meu, atunci cand n-oi mai fi ca om..incalcita justificare, recunosc..:)

a fost odata ca niciodata o florina

se asteapta apusul lunilor martiene , se ia un fir de par din tampla primului astronaut , un picior de fluture albastru (ratacit in coada cometei), se spune vraja UFO si se asteapta prima facere-prefacere...

am vrut si eu sa scriu aici..si eu aici..si eu aici....
aberanta dorinta.
ma dor genunchii rosi de piatra asta,amintindu-mi caderea ultimilor ingeri.
ma dor toate Anele zidite in asteptare ...
ma dor drumurile pana la Murano, desi am pornit din Apuseni..

s-atunci ce sa mai scriu??..e cazania, Doamne.

melodie in alb-albastru.
si-n dimineata asta de aprilie iernos, randurile tale vor sa ma trezeasca..

o clipa doar.
s-apoi continui somnul.e mult prea frig.