florin Vasilescu

Cineva, Nume știut, M-a rugat frumos Să renunț De la-nceput Să fiu vanitos. Răul, Sigur, Mi-l provoc Când mă plâng Mereu Și nu cred Destul de mult, Ca tot omul, Într-un zeu. Cel

Patimi, strecurate Printre idei Cenușii, Năvălesc în ființă Ca flămânzii Pe străzile Pustii. Înscrumata flacără A suspinului Greu S-a stins în fiorul Înecat În clișeu. Iadul

Toți cunosc Că omul dat Nu e simplu Ci dual. E un duh îngemănat Cu o pulbere căzută Dintr-un cer Ambiental. Consumându-se pe sine, Precum o cometă Trează, Căută tot adevărul Sub

Oase-n calciu sidefat Scârțâie-n compătimire Pe o mare Fără apă Într-o barcă-n părăsire, Înșelând pescarul Care Crede că-i adevărată Calea ce i se deschide Doar cu

De-aș fi constant În a spera, N-ar fi deloc nevoie Minciuna să o-mbrac Cu vorbe, ca o Zoe. Că lumea mă iubește, Fără perdea Sau nu, E lesne de-nțeles… Și nu explic acu. Oriunde-am mers,

Perfecțiunnea Înseamnă sărăcire În orice mare Întreprindere Și nu o vei găsi Nici în iubire De ești condus ,,De-aprindere”. Un viciu, Cât de mic, Îți dă o stare de firesc De om

Nu mi-am propus Vreodată Să fiu un spectator Al vieții mele, Rugându-mă acum, Ca și-altă dată, Altare să ridic În suflete lichele. Că dac-am reușit Să fac dorului Portic, A fost prilej

Nașterea, Proces banal, Se petrece-n tâlcuire, Ca trăirea În penal Scăpată de urmărire. Ea-ntărește Legătura Între cei ce fac copii Păstrând toată Tevatura Neajunsului de-a

Ce stai așa, mamă-mare, Precum curca-n mărăcine, Râde ploaia-n gura mare Și de mine și de tine. În acoperiș sunt găuri, Am noroc că sunt mai rare, Râde ploaia-n gura mare Și-i curg lacrimi

Mi-e cam lehamite de claritate! M-aș chercheli cu-o dușcă de abstract, Care nu umblă prin cetate, Făcându-mă, de dânsul, să iau act. A fost ceva, sau cineva, atunci Când nu era nici molecula-n

Iată o plăcere, atât de absurdă, Să caut gândirea în capete goale Când ea, nestemata, în ogradă-mi zburdă Instruită bine în vestite școale. Cu ea azi descopăr adâncul adevăr, Că sufăr

Dacă Pui adevărul În plasa Angoaselor Ce te subjugă, Cinsti-vei Gustul ponoaselor Ce se strecoară Până și-n rugă. Erou poți fi La douăzeci De ani, Că moartea E departe Până și

Am crezut că ești trăznaia Care mă robește Și-am dat fuga la Sinaia Să te cat orbește. Ȋnsă, oare, ce să vezi, Tu făceai pe zăpăcita Cu fundițe și-ochii verzi, Jucȃndu-te de-a

Virtuos dorind să fii, Sărmane boț de carne! Crezi cumva C-ai să deții Adevărul? Te lași amăgit De cel cu coarne Sau păcălit Ca Adam Cu mărul. Ești Între just Și injust, Cum te

Are-un spirit în gips pus Omul pus la adăpost, Adio zile de post, Economii de impus. Are tot, dar fără rost Cu un spirit în gips pus Și-asta are-un preț de cost Ce îl seacă mai

Doamne, cum se poartă Cu mine Mii de sentimente! Măi, Preda! Ce zice Terente? Dacă iubire nu-i, e ceartă? Tremurând precum Baudelaire, Arunc necazul meu în vin Și mă întreb Ca ăl căzut din

Ușor mă risipesc Ca multele obsesii Ce o frământă pe fecioară Căzută în oniricul miresii. Distrat, S-ar putea spune Că sunt Și mă sufoc Când proștii-s plini De spume, Ca boii-n

Ce rău îți șade Când te-apucă O lene La umbra unui zeu Puternic Și, Ocrotit de muzele Perene, Să ai o șansă În cucernic. Și e păcat Să-l neglijezi Pe zeul Cel puternic Care ți-a

Zguduit de insomnii Crude și bizare, Zac în nopțile târzii Numai în coșmare. Scrisu-mi pare-ntemeiat Sau doar mi se pare, Somn profund? E un păcat. Clipa tristă doare! Cunoscut să fiu

Doamne, câți nebuni ai lăsat, Mari specialiști în nevoi, Semidocți sau proști apăsat, Ce râd de tine și de noi, Obraznici și cu pretenții, Meșteri în fentă meschină, Caută banul,

De la tine, dacă vrei, Poți îndepărta un moft Fără să-ți blochezi un soft Ce lucrează pe bani grei. Și dacă un ins anost Te jignește tam-nisam Nu produce un tam-tam Ȋntr-o viață fără

Azi nu mai lupt cu vrednica grimasă, O las de capul ei să mă doboare, Că sunt sătul de lupte și nu-mi pasă De-atâtea vorbe dure, violatoare. Sunt scriitori cu glorie matură, Ce se comportă ca

Disprețul aruncat Chiar în obrazul meu De cineva Preocupat Să-mi fie greu A fost un foc de paie. De ce? Pentru că nu mă doare Decât disprețul meu Față de mine. Respect, Un stil,

Geloase năluci valsează Ușor Pe note scârbite de-atâta dansat, Șubrezind fioruri în muguri De dor Amorțiți în simțuri Decadente-n umblat. Greșeli otrăvite pândesc La tot pasul, Când ești