Biblia ne spune fin
Că în ceruri, dintr-odat,
Un război, ca din senin,
Între îngeri s-a iscat.
Unii însă, mai prudenți,
Cu o față lungă, suptă,
De pe margine atenți,
Îi privea pe cei în
O iubire gâfâită
E lipsită de candoare
Ca beția aburită
De spaime obositoare
Ce conduc la un delir
Mai bogat, mai în declin,
Ca un moleșit zefir
Ce adie prea puțin.
Las-o să se
Mi-e somn mereu
Încât și un decor,
Așa, de dragul meu,
Îmi sare-n ajutor.
Mi-e somn, și-aș da oricât
Să am o clipă de răgaz,
Înfășurat până la gât,
De mine să fac haz.
Mi-e somn, și nu am
Încerc să mă scap de venin,
Și de un tic prea monstruos
Ce mă aruncă într-un chin
Ce l-a trăit cândva Cristos.
De spun adevăru-s hulit
De umblători cu gură rea,
Ce vor să vadă că-s
Dacă întâlnesc materia în sine,
Cercetător fiind,
Făcut nu născut,
Am șansa să mă zăresc
Pe mine,
Omul real
Și necunoscut.
Dincolo de ce numesc
Natură
Se întinde spațiul gol,
Prietenul
Nu-i sincer
Niciodată!
Să-l cred
Mi-e tare greu!
Ascunde ținta lui
Brodată
Cu interesul pus
În ,,eu”.
Mieros, dar rece,
Se stăduiește
Să-ți intre-n voie
Și când
Este trist omul-țărână, când se crede demiurg,
Dominându-și stirpea lui, sursa relelor ce curg,
Foamea de concret îl paște, torturat de întrebări,
Despre ordinea în lume, cu speranțe-n
Neputând să înțeleagă
Că perfectu-i ideal,
Cel fără credință neagă
Tot ce nu-i material.
Aspirând la Adevăr,
Om perfect...n-o să găsești!
E ca apa din ciubăr,
Câțiva stropi tot
Tu poți să minți
Pe orișicine
Așa încât să creadă
În bazaconii,
Dar nu-i posibil
Să te minți pe tine,
Chiar dacă-ți pierzi
Toți neuronii.
Poți spune unuia
Că e frumos
Și scrie
O cauză ce generează
Nefericirea unui individ
Este invidia
Care retează
Încrederea în tot ce e valid.
Invidia se-ntrezărește
Și la copii sub un an,
Că sunt deschiși
Și o exprimă,
Fără
Când timpul ne părăsește veșnicia îi ia locul
Viața obosit-adoarme accesând în vis norocul
Rostul rațiunii piere hărțuit de toropeală
Simțul cade în neștire pe aripi de îndoială.
Doar tăcerea
Nu sunt frumoase
Multe lucruri
În ele însele,
De vrei
Sau
De nu vrei,
Dar sunt adevărate
Și te bucuri
Că uneori
Te-mbeți
Când bei din ele.
Întotdeauna
Am iubit
Cu adevărat,
Cât
Când vine vorba
De bătrâni,
De alții,
Nu de noi,
Dorim să fie buni,
Să facă față
La nevoi.
Să poată ei acestea toate?
Bătrânii?
N-am auzit vreodată!
Că timpul
Peste ,,tot”
Am crezut întotdeauna
În Isus,
Cel născut dintr-o femeie,
Așteptând să-mi dăruiască
Ceea ce El vrea să-mi deie
Mai presus.
Și mi-am propus,
Pierzându-mă-n ,,surcele”,
Să văd obstacole
Ȋn lumea asta mare
Ȋn care
Mă învȃrt ades,
Teama că nu voi fi-nțeles
Mă doare.
N-am publicat
Gȃnduri ce dor
De frică, ce să zic,
Să nu îl supăr pe cititor.
De ce să-nșir
Mă întreb
Fără-ncetare
De ce-mi place
Poezia,
Poate sper
Într-o împăcare
Cu viața
Sau
Cu Mesia.
Știu prea bine
Că-i o artă
De oricine
Îndrăgită
Pentru că deschide
O poartă
Și
Inima cu două fețe
Izgonește,
Cu măsură,
Echivocul unei lacrimi
Ce se plimbă
În trăsură,
Armonii sfâșietoare
Stăpânesc fața
Bolnavă
De orgoliul filantropic
Cumpărat pe o
Doamne,
Cât sunt de sprințare
Numerele jucăușe
Ce se-așează-n calendare
Vrând să scape
De cătușe.
Se adună
Și se-mpart,
Uneori dansează,
Punând omul
În blocstart
Ca să vadă
Ce
O viață-ntreag-am exersat
Să-mi umplu orele ce pier
Cu muncă brută și-nchinat
La Cel ce stă deasupra Cer.
Încercat-am răzvrătirea
Și în ură, și în amor,
Nu se structura cu firea,
Ducând
Atâtea molecule
Zac
În lenea lor suspectă
Că nu ghicesc
Deloc
Ce fac
Când se combină-n sectă.
Fluturii roz
Ies din mare
Sărutând, departe-n larg,
Cu buze verzi
De sare,
Gândurile
Un copac dormea-n pădure
Într-un luminiș
Pustiu
Și visa că o secure
Nu mai vine
Așa târziu.
Îl privesc cum se foiește
În dumbrava
Minunată.
Ispitit, l-aș întreba
Dacă
Zgomotul trupului,
Uneori,
Nu se aude
În miez de lucruri mărunte,
Sufletul,
Ascuns în trupul tăcut,
Plăsmuiește ideile-punte.
Forța ființei divine
Zidește întregul
Cu piatră
Care devine,
Ești fericit
Sau
Numai ți se pare?
Iată, vremea te-a nevoit
Să-ți pui această întrebare.
Poate că ești,
Poate că nu,
Dar dacă vrei să-mi dai crezare,
Îți place să te dai lovit
Acu.
Tu nu
Să nu existe
În lumea asta
Idei
Al căror înțeles
Au frământat-o
Pe Iocasta,
Când era vorba
De ales?
Nu știu prea bine
Asta,
Dar știu că-s iubitor
De
Esențe,
Precum virtutea