florin Vasilescu

Biblia ne spune fin Că în ceruri, dintr-odat, Un război, ca din senin, Între îngeri s-a iscat. Unii însă, mai prudenți, Cu o față lungă, suptă, De pe margine atenți, Îi privea pe cei în

O iubire gâfâită E lipsită de candoare Ca beția aburită De spaime obositoare Ce conduc la un delir Mai bogat, mai în declin, Ca un moleșit zefir Ce adie prea puțin. Las-o să se

Mi-e somn mereu Încât și un decor, Așa, de dragul meu, Îmi sare-n ajutor. Mi-e somn, și-aș da oricât Să am o clipă de răgaz, Înfășurat până la gât, De mine să fac haz. Mi-e somn, și nu am

Încerc să mă scap de venin, Și de un tic prea monstruos Ce mă aruncă într-un chin Ce l-a trăit cândva Cristos. De spun adevăru-s hulit De umblători cu gură rea, Ce vor să vadă că-s

Dacă întâlnesc materia în sine, Cercetător fiind, Făcut nu născut, Am șansa să mă zăresc Pe mine, Omul real Și necunoscut. Dincolo de ce numesc Natură Se întinde spațiul gol,

Prietenul Nu-i sincer Niciodată! Să-l cred Mi-e tare greu! Ascunde ținta lui Brodată Cu interesul pus În ,,eu”. Mieros, dar rece, Se stăduiește Să-ți intre-n voie Și când

Este trist omul-țărână, când se crede demiurg, Dominându-și stirpea lui, sursa relelor ce curg, Foamea de concret îl paște, torturat de întrebări, Despre ordinea în lume, cu speranțe-n

Neputând să înțeleagă Că perfectu-i ideal, Cel fără credință neagă Tot ce nu-i material. Aspirând la Adevăr, Om perfect...n-o să găsești! E ca apa din ciubăr, Câțiva stropi tot

Tu poți să minți Pe orișicine Așa încât să creadă În bazaconii, Dar nu-i posibil Să te minți pe tine, Chiar dacă-ți pierzi Toți neuronii. Poți spune unuia Că e frumos Și scrie

O cauză ce generează Nefericirea unui individ Este invidia Care retează Încrederea în tot ce e valid. Invidia se-ntrezărește Și la copii sub un an, Că sunt deschiși Și o exprimă, Fără

Când timpul ne părăsește veșnicia îi ia locul Viața obosit-adoarme accesând în vis norocul Rostul rațiunii piere hărțuit de toropeală Simțul cade în neștire pe aripi de îndoială. Doar tăcerea

Nu sunt frumoase Multe lucruri În ele însele, De vrei Sau De nu vrei, Dar sunt adevărate Și te bucuri Că uneori Te-mbeți Când bei din ele. Întotdeauna Am iubit Cu adevărat, Cât

Când vine vorba De bătrâni, De alții, Nu de noi, Dorim să fie buni, Să facă față La nevoi. Să poată ei acestea toate? Bătrânii? N-am auzit vreodată! Că timpul Peste ,,tot”

Am crezut întotdeauna În Isus, Cel născut dintr-o femeie, Așteptând să-mi dăruiască Ceea ce El vrea să-mi deie Mai presus. Și mi-am propus, Pierzându-mă-n ,,surcele”, Să văd obstacole

Ȋn lumea asta mare Ȋn care Mă învȃrt ades, Teama că nu voi fi-nțeles Mă doare. N-am publicat Gȃnduri ce dor De frică, ce să zic, Să nu îl supăr pe cititor. De ce să-nșir cuvinte Pe care,

Mă întreb Fără-ncetare De ce-mi place Poezia, Poate sper Într-o împăcare Cu viața Sau Cu Mesia. Știu prea bine Că-i o artă De oricine Îndrăgită Pentru că deschide O poartă Și

Inima cu două fețe Izgonește, Cu măsură, Echivocul unei lacrimi Ce se plimbă În trăsură, Armonii sfâșietoare Stăpânesc fața Bolnavă De orgoliul filantropic Cumpărat pe o

Doamne, Cât sunt de sprințare Numerele jucăușe Ce se-așează-n calendare Vrând să scape De cătușe. Se adună Și se-mpart, Uneori dansează, Punând omul În blocstart Ca să vadă Ce

O viață-ntreag-am exersat Să-mi umplu orele ce pier Cu muncă brută și-nchinat La Cel ce stă deasupra Cer. Încercat-am răzvrătirea Și în ură, și în amor, Nu se structura cu firea, Ducând

Atâtea molecule Zac În lenea lor suspectă Că nu ghicesc Deloc Ce fac Când se combină-n sectă. Fluturii roz Ies din mare Sărutând, departe-n larg, Cu buze verzi De sare, Gândurile

Un copac dormea-n pădure Într-un luminiș Pustiu Și visa că o secure Nu mai vine Așa târziu. Îl privesc cum se foiește În dumbrava Minunată. Ispitit, l-aș întreba Dacă

Ești fericit Sau Numai ți se pare? Iată, vremea te-a nevoit Să-ți pui această întrebare. Poate că ești, Poate că nu, Dar dacă vrei să-mi dai crezare, Îți place să te dai lovit Acu. Tu nu

Să nu existe În lumea asta Idei Al căror înțeles Au frământat-o Pe Iocasta, Când era vorba De ales? Nu știu prea bine Asta, Dar știu că-s iubitor De Esențe, Precum virtutea