Iată,
Neavând ce face
Și ca să-mi mai dreg
Plictisul,
Mă apuc de șah,
Ptiu, drace!
Vrei să-mi lași în pace
Visul?
Joc cu albele întâi,
Și cum nu am
Adversar,
Sorb din apa
Cu lămâi
Gândurile zdrențuite
În băltoace se-oglindesc,
Sub călduri dezlănțuite
Sentimentele clocesc,
Ruginesc, înebunesc,
Cine să mai știe, oare,
Care-i cursul lor firesc,
De e nor, sau de e
Privește-mă atent!
Sunt om normal
În sensul
Cel mai larg,
Citesc, alerg, muncesc
Să ies la mal,
Fără să umblu
Cu mila pe catarg.
Când vreau,
Arunc privirea-ntrebător,
Nu intru-n starea
Dacă știu
Ce pasiune ai,
Pot să îți fac pe plac,
Dar fanteziile
Tale,
Lovindu-mă în cap cu-n mai,
Îmi vin de hac.
Dacă taci
Până la exasperare
Sau mă minți
Că sunt nipon,
Nu înseamnă
Că
Din conținutul luminii
Sorb
Un dor nepotolit
De sete
Și,
Păcălit
De corb,
Când fredonam
Iubirea unei fete,
M-am dăruit
Pân-am rămas sărac.
Fântânile-mi lăuntrice
Parc-au
Plictisul ne omoară
De-avem sau nu
Nevoi,
De-i vreme bună
Sau
Se face
Pentru oricine,
Deci
Și pentru noi.
Plictisul e voios,
Vezi bine,
Are un scop,
Tortura,
Puțin Esop
Și-apoi ne
În pădurea troienită
Clipocește-al Doamnei Râu
Lâng-o casă alb spoită
Unde doarme o mâță-n grâu.
Liniștită stă pe labe,
Chiar ai zice că lipsește,
Doarme mâța, chiar în boabe,
Visând șoareci
Doar cu picioarele goale,
Cȃnd abia înflori macul,
Merg atent prin iarba moale
Admirȃnd natura, lacul.
Sub o salcie pletoasă
Stau pe coadă precum racul,
Gȃndurile nu mă lasă,
Oare-s frate
Cine îmi spune că lumea există,
Și este așa întocmai cum pare?
Porunci severe în mine insistă
Să dau răspunsul la astă-ntrebare.
Sapă în suflet și-l simt ca o gheară,
Vrând să găsească o
Mă încearcă și pe mine
Un daimonion tenace
Care tace, tace-n sine,
Numai eu stau ca pe ace.
Când îi vine să vorbească
Îmi arată ce e firesc
Într-o faptă pământească
Cu greșeli ce se
Când ești lovit
Și-abandonat
Te rogi
Cu multă nerăbdare
Să înțelegi
Ce ai greșit
De ai ajuns în astă stare.
Pentru răspunsul
Potrivit,
Ca șansă bună
De salvare,
Vei scotoci
Până și-n
Iar faci planuri
Îndrăznețe
Căutând
Izvor de apă
Și găsești numai
Tristețe
Ce adânc
În suflet sapă.
Ești trecut
De mult uitat
De cei buni
În socoteli
Despre ce
Au de aflat
De
Am fost ispitit
De o plictiseală pură
În timp ce ascultam
O slujbă de trei ore
Ce se dorea cultură.
Ispită fu și oboseala
De-a fi atent la vorbe
Rostite fără har
De cel ce ,,a băut
Fără-ndoială
Te-ai hotărât
S-alegi calea
Cea dreaptă
Și,
Pentru asta
Ai coborât
A întrebării treaptă,
Convins
Că lumea iartă
Orice.
De i-ai greșit
Ceva,
Te vei feri
De ceartă,
Că
Destinul,
Cuvântul din cuvânt
Cu-atâta-ncărcătură
Asumată,
Plin de capricii
Sub jurământ
Neînțeles
În spațiu
Sau în durată.
De multe ori
Îl neglijăm
Ca pe ceva
Ce ne excede,
Facem
Că suntem disperați încă n-ar fi nimic,
Suntem orgolioși și mult prea bârfitori,
Ne îndoim de-orice, stând lângă alambic,
Sau în ,,Poiana lui Iocan”, clevetitori!
Să trăncănim ne place, și nu
Să scriu ceva,
Să scriu atent,
În care să cuprind
O viață,
E in zadar!
Omul recent
Nu are timp,
Truda-l înhață
Ca pe un
Star.
Așa că,
În câteva cuvinte,
Le voi ura copiilor
FV