Poezie
Mâța
1 min lectură·
Mediu
În pădurea troienită
Clipocește-al Doamnei Râu
Lâng-o casă alb spoită
Unde doarme o mâță-n grâu.
Liniștită stă pe labe,
Chiar ai zice că lipsește,
Doarme mâța, chiar în boabe,
Visând șoareci boierește.
Doar o vorbă se aude:
S-a stins focul nostru frate!
Vorbe seci, vorbe zălude
Dintre perne sunt livrate.
Mă dau jos din pat agale
Și mă duc îndatי la sobă,
Îndreptându-mă din șale
Ca un Cezar fără robă.
Pun în foc câteva lemne
Tăiate cum se cuvine,
Mâța sforăie, pesemne
Că îi este foarte bine.
Găucica nu e pusă,
Iese fumul rotocoale,
Doarme mâța, doarme dusă
Fără alte protocoale.
Eu mă întorc, în pat, încet,
Măcinat de o povară,
Nu îndrăznesc, că sunt poet,
Să arunc mâța afară.
Pune laba, ea, hapsâna!
Pe mustățile-i tărcate
Să se-asigure, nebuna,
C-are drepturi statuate
001023
0