florin Vasilescu

Cânta mǎgarul Fǎrǎ note O melodie foarte gravǎ, Spunea ceva de nişte cote De jar, Servit pe-o tavǎ. Nu cere el părţi Alicote, Ci doar puţin, să se transforme, Cânta mǎgarul Fǎrǎ note O

Cȃt ești de frumoasă, fată, Parcă nu-mi vine să cred Că diseară mă reped Să-ți aduc iubirea-mi toată. Poezia pentru tine Nu e moftul pasager Precum norul pentru cer Care trece în ploi

Să gândesc? De ce? Nu am ce face? S-adun Nimicuri Din orice Care în mine Se vor coace? Efortul fizic, Mușchi, A face, Ar fi o cale De urmat? Gândirea-nfige-n mine Mii de ace Și

Mulți vorbesc despre iubire Fără s-o cunoască-n toate Și aleargă în neștire După bani, aur, Carate. Dac-ar renunța la ei Și s-ar pierde-ntr-o ființă Ar iubi, N-ar fi mișei, Producându-ți

Privirea mi-o caut oriunde-o arunc În câmpuri întinse, în lanuri pustii, Purtarea-mi e blândă ca ochii de prunc, Rechinul, fierea, veninul sunt prostii. Concerte frumoase de Paganini Mă-nvață

Un cer senin Cu toamnă veselă În care ochii tăi frumoși ard. Băncile din parc Amintiri calde răscolesc.

Îmi amintesc prea bine, fiind un norocos, De-un gânditor certat cu-ntinderile vide Pe care le scruta-nainte de Cristos Și-acesta nu e altul, decât el, Parmenide. El spune simplu și fără

Când aud un ,,ce te râzi? ” Sar sute de grămătici Serioși ca niște gâzi Ce-au o treabă bun-aici. Românul, ca românul, În stările-i frumoase, Râde de el, nebunul, Ca să uite de angoase. Și

Nădejdia rugii se îndoaie Precum crenguțele de brad Sub un omăt bătut de ploaie Cu picurile-i mari ce cad. Și Cel de Sus are o treabă, Face vizite celor slăbiți, Nu are timp și nu

Încălzirea e globală! Sar în sus toți ecologii, Fetele mă bagă-n boală Când umblă cu boșorogii. S-a cam cherchelit natura, Și de vină suntem noi Că îi umplem zilnic gura Cu distinsele

Când dispare cheful De iubit natur, Neglijând chemarea Unui gest matur, Când un dor turbat Pune stăpânire Pe oameni mireni Și pe mânăstire, Când însăși purtarea Vă scoate din minți Și pe

Þi-am demonstrat Că țin în frâu Impulsul De-a goni Mașina, Privind câmpia Sau Vrun râu În timp ce consumăm Benzina. Dar ce păcat Că vremea Trece Peste mine, Peste tine, Caldul

Da, Doamnă, te iubesc de vrei sau de nu vrei, Chiar dacă mă tratezi cu o bănuială C-aș sta cu ochi deschis către alte femei, Ca un holtei atins de-a iubirii boală. Da, Doamnă, mă rănești și

Maria este-o fată subțirică Cu ochii negrii, mari, strălucitori Bine mă am cu ea, nu zic nemică, Că-i frumoasă ca luceafărul în zori. Are-o mișcare-a capului aleasă, Brațe catifelate, gură

Soarele să îl legați! Și, Apoi cu șmecherie, Într-o cușcă Să-l băgați Într-un beci La pușcărie. Astfel, Să nu mai răsară Peste dimineți Plouate, Să vedeți Cum e o vară Fără el, Dacă

Mi-am permis Așa, -ntr-o doară, Să mai părăsesc Neantul Care umple azi O lume Cum umplea cândva Levantul. Nu am fost brutal, Ascuns Ori Sucit de vreo palavră, Dar M-am săturat Să

Cu tine frământările Le-am aruncat Îndată ce-am ieșit din ceață Și tu tânjeai Dup-o iubire În ultimul pătrar de viață. Te lași iubită În fiecare zi, De noapte, ce să zic, Îți vine

Noapte bună, Doamnă, mă doare măseaua, Am rămas pironit în știrile rele, Noapte bună, Doamnă, te rog, ia cheseaua Și adu-mi dulceața pe buzele mele. Noapte bună, Doamnă, răscolindu-mi

Þi-ai dat întâlnire Vreodată Cu sufletul tău Pământesc? Nu? N-ai avut timp Deocamdată Și-apoi, Ce ți-ai zis, De ce să-l întâlnesc? Timpul Celui de Sus, Vezi bine, Nu este același Cu

De toate Te plictisești, Nepoate! Deși întotdeauna Te ferești De lacrimi Și de pâine, De patimi Și de mâine De ieri Și de palavre În doi peri, De azi Și de necazul În care cazi Fără să

Când presimt că-mi vine Starea De neagră Supărare Aleg, desigur, Marea Să gust Din relaxare. Tot ca ea Fac valuri mari Cu vorbele-mi tăioase, Precum acizii tari Când vor să roadă

Crezi că dacă privesc Cerul O să-l văd pe Dumnezeu, Cel pe care Întreg clerul Îl slăvește mai mereu? Nu-s prea sigur, De credeți, Dar De voi privi în mine, Nu la ce văd Pe

Doamnă , Runele vestesc Așteptare și-ntrebări. Dacă-ți spun Că te iubesc, De ce-aduci Întâmpinări? Zeii toți De prin Olimp Îmi trimit veștile Mari, Doamna mea Nu are timp De-un

Cȃnd un ins te agresează Cu limbajul lui soios, Plin cu ce te enervează, Ȋntreabă-te serios Dacă în mileniul trei E posibil să nu fie Oameni și de acest fel, Trăitori și ei, Bădie! Fără mare