Sunt vizitat
De o angoasă
Pătrunzătoare,
Neașteptată
Și fără să-mi ofere
O masă
Mă face
Bun de plată.
Și dânsa
E atentă
Când se strecoară
Lent
Ca dragostea
Latentă
Prea plină
De
Jos
Sub picioarele mele
Obosite de atâta alergat
Odihnește o umbră neagră
De abanos.
Stă cuminte,
Lipită de pantoful meu
Ușor curbat.
Mă iubește atât de mult
Încât nu se mai dezlipește
De
Puțină glosă bardul ne toarnă în urechi,
Să nu irosim clipe doar numărându-le,
Ci să trăim mai bine ca suflete perechi,
Cu o speranță vie încununându-le.
Povara existenței, constantă,
Stau cu-un ochi
Pe-ntâmplător,
Meșter mare cu surprize
În plăcere și amor
Dacă nu-i atins
De crize.
Și privind
Minuțios
La prezența-i nălțătoare
Parcă sunt
Mai curajos
Cufundat în
Din muncă fac adesea scut
Pentru astă existență
Din care sigur că mă mut
Fără multă insistență.
Tragem din greu și socotim
Într-o formă contabilă
Un scop meschin, alții gândim
O viață
Gândirea rece revine-n ea,
Sunt curios ce va susține
Dac-o ridic ca pe o spiréa,
Bolta încrederii în mine.
Atent să înțeleg ce vrea,
Și dacă-i bine să cârtească
Pre limba ei, atât de grea
Și
Dincolo de bine și de rău,
Mă așez, adesea, oscilând
Între un simț moral și un hău,
Simboluri absconse descifrând.
Unii se cred mari inițiați,
Captivi simțului înșelător,
Alții gândesc că
Când vezi, descoperi că nu vezi,
Aștepți tăcut o revelație
În care șiința spune că visezi
Cu-a simțului senzație.
Dar dacă mie asta-mi place,
Tu vii și-mi spui să nu o cred?
Ideea rece,
Aș face-o cură
De blâdețe
Iubindu-mi
Chiar destinul,
Că dur am fost
În multe spețe
Care-mi făcură
Plinul.
Nu voi fi mulțumit
Numai cu o speranță,
Așa că,
Mă las izbăvit
De-un sfânt
Tu ai virtuțile
Originale
Și nu știu ce resort
Te-mpinge
Să treci povara
Vieții tale
La arta
De a învinge.
Detalii mici,
Detalii interesante
Le faci cuprins
Al firii
Flori de gheață sunt pe geamuri
La parterul casei,
Bebe* tremură-n zăpadă ,
,,Privilejul” rasei.
Vremea cântă la vioară,
Anii trec
Ca proștii-n van,
Numai frigul, bunăoară,
Mă
Aud pe-atâția
Pretinzând
Că pot crea
Cu ușurință
Valori ce ies
Din rând
Și
Care pot sta
Referință.
Orgolioși
Și cu pretenții,
Trecuți prin multe
Academii,
Pretind
Să li
Fără motiv
Adesea mă opresc
Doar la distrugerea
Iluziei.
Pentru-adevăr
Mă opintesc,
Nu l-am găsit,
Că-s rob confuziei.
Nu făptuiesc nimic
Fără temei
Și asta,
Sigur,
E atributul
Omul acesta,
Bietul,
Pe nimeni nu ascultă.
Bea!
Și bea cu-o sete nebunească,
Iar dacă vine noaptea
Și n-a ajuns beat-turtă,
Își reîncepe treaba
Cu-o forță diavolească.
Are întotdeauna
Că ne-am ascuns
De ochii lumii
Într-un ungher
De piatră,
Unde răceala
Sperie pe unii
Ce își doresc
O vatră,
Că lumea s-a înfuriat
Hrănindu-și monștrii
Cu tot ce i-a-nvățat
Deștepții,
Leșinul
Poate fi și onorabil,
Când îl tratezi
Cu zeamă de lămâie
Sub clar de lună
Adorabil
Ce ar mișca
Și o momâie.
Dacă-ți oferi
Plăcerea
S-aduci o notă
De umor
Printre femei
Ce
Despletite gânduri vii
Tropăie printre suspine
Că nu-ți vine
Să le ții
Nici în pod,
Nici pentru tine.
Labirint în nori sculptat
Ploaia-n núce o conține
Răsplătindu-mă ciudat
Cu
Dacă aș fi cuminte,
Cu gesturi simple aș hrăni
O frază goală de cuvinte
S-aud tăceri zbanghii.
Indiferența mă omoară
Când își dă aer de savantă
Și nu observă că în moară
E loc și pentru-o
Văd oameni torturați
De existență
Sau
De-un pumn
De mărunțiș,
Școală nu au
Și nici experiență,
Dar au în vorbă
Cuvinte cu tăiș.
Trăiesc doar clipa,
În efemer
Se-ascund,
Acceptă o
Sunt vesel și aș vrea
Să pup
Tot ce se poate azi
Pupa,
Căci am o foame
Ca de lup
Când vede mielul
În preajma sa.
Aș vrea femeia
S-o iubesc
Mai mult,
Că e femeie,
Să-i dăruiesc
Te complaci
În stări de greață,
Deși nu ești oarecine
Care vrea
Să intre-n viață
Doar atunci
Când îi convine.
Știi să cauți
Elevat
Și pe brânci,
Și în picioare
Tot ce este neaflat
Nu aș vrea să calc în oale
Cum călca vestitul Rică,
Rică…al lui Caragiale,
Ce-o iubea pe Zița, cică!
Aș face un exercițiu
De trădare sau credință,
Dar nu e decât un vițiu
Ce mi-ar sta pe
Zile vin, zile se duc
Și dorm singurel în pat
Precum doarme cucu-n nuc,
Într-un cuib închiriat.
Mân-alunecă pe-o parte
Pipăind în vis ceva,
Dar nu dă decât de-o carte
Cu coperți de
Știm atât de multe lucruri
Și ne-nfumurăm cu asta,
Scormonim și prin nimicuri
Până dă în noi năpasta.
Þinem la părerea noastră,
Siguri că avem dreptate,
Matematica măiastră
Þine loc de