Florin Opran

sunt cateva inadvertente estetice... de exemplu acel termen - \"dezlantuirii\" desi potrivit ca sens si impresie artistica nu se integreaza bine in text. altfel, imi place pasiunea pe care aceasta poezie o elibereaza...

dan dachin.. ne revedem la fel de critici shi superficiali, nu ? :) superficiala este. nu neg. a fost genul de poezie pe care am scris-o intr-un anumit moment mai putzin fericit, sa zicem... starea mea de spirit mi-a dictat s-o scriu si am facut-o.

dat fiind ce se vrea a fi aceasta poezie iau atributul de \"abjecta\" ca pe un compliment. itzi multzumesc ! am vrut sa sciu o poezie abjecta si superficiala care sa exprime ceea ce simtzeam in acel moment shi am reushit.

silviu dachin:

intrebarea retorica din final ma cam lasa si pe mine fara raspuns desi nu prea imi place ca e retorica... :) ce-i cu amarala: poveste lunga... dar totul are un sfarshit, nu? ... :)

In primul rand observ ca ai tendinta de a face o critica foarte stricta, marginita la punctul tau de vedere. Probabil ca ideile si viziunile noastre sunt diferite insa asta nu inseamna ca in mod categoric unul dintre noi greseste. Este o chestiune de perspectiva si sincer nu (cred ca) imi place perspectiva ta. Poate ma inshel insa ai tendinta de a aseza lucrurile pe criterii, sabloane si structuri clasice. Nu intentinez sa fiu un original ci sa scriu ceea ce ma defineste. Cred, insa, ca daca transpunem pe hartie in mod fidel modul nostru de gandire si ratiune ajungem la o originalitate ce poate usor sa intre in conflict cu viziunile clasice. Imi atragi atentia ca trebuie sa fiu mai explicit, sa imi ordonez ideile mai clar si sa condensez concluziile. E posibil sa ai dreptate iar in cazul acesta voi avea grija sa imi perfectionez stilul. Sunt absolut de acord ca intr-un final claritatea releva talentul epic/liric al acriitorului asa ca o sa acord atentie observatiei tale.

Apoi spui ( iata un mic diferend :) ): “omul pus in centrul universului,iata o greseala care duce umanitatea de rapa. stii de ce?

in interiorul sau omul nu are nevoie de intrebari si dileme, ci de raspunsuri. ”

Dupa mine omul este ingrozit de raspunsuri. Le cauta fara incetare insa cel mai adesea le ocoleste prin neadevaruri. Intr-adevar, potzi din nou sa sari la gatul meu :) insa pentru mine religia e un neadevar, o masca a frustrarilor si neputintelor- o dovada a naturii slabe a omului, daca vrei. Consider ca pt multi raspunsurile sunt prea dure pentru a le face fatza. Itzi voi da un exemplu:
Intrebarea/dilema :Ce urmeaza mortzii ?
Raspuns : NIMIC
E un raspun inacceptabil pt multzi oameni, prin urmare aceasta intrebare ramane o dilema, o problema fara raspuns…

Nu vei fii deacord cu mine insa eu apreciez aceasta punere a omului in centrul Universului… din prisma noastra se inlantzuiesc toate ideile, legile, situatziile. Toata partea de univers pe care azi o cunoastem are centrul pe Pamant- astfel ca pentru mine Pamantul este centrul Universului- iar asta, pt a evita cine shtie ce confuzii – potzi sa o iei ca o metafora…

Imi spui apoi ca “in cazul tau, faci multe afirmatii deplasate, fata de tot ce se stie pana acum” .
Nu imi propun sa fiu in acord sau in dezacord cu “cele ce se shtiu pana acum” . In orice caz, in filosofie ce se shtie ? Pentru mine filosofia este o stiinta ce nu isi permite sa minta, iar atunci cand nu stie (cel mai adesea) emite ratiuni, creeaza intrebari (ajutatoare uneori), si emite teorii. Ce fac eu ? in mare parte emit teorii. Probabilitatea unei teorii nu atinge niciodata 100%. Eu insa consider probabiltatile… de exemplu sansa de a exista un Dumnezeu asa cum il credem noi este 1 la.. in(de)finit. Eseul meu este intitulat “Teoria cercului” – si astfel emit idei, teorii si probabiltati. De gresit nu gresesc intrucat toate chestiunile mai radicale sunt ori foarte probabile ori cu desavarsire imposibil de probat/ contestat… In definitv sunt idei care ma reprezinta. Aceasta este pentru mine filosofia…
“o fi un nou sistem de gandire, nu contest”
Eu contest !... crede-ma ca nu am fondat noi modele de gandire si ca mare parte din ce am spus (presupun) a mai fost spus sau macar gandit si de altzii inaintea mea.

“nu stiu cum intoarce filosofia spre el insusi pe omul de la tara care are un sistem mai avansat”

imi spui in replica la afirmatzia mea cum ca “filosoful il intoarce pe om spre el insusi”
problema este ca omul de la tara reprezinta o existenta statica. Evolutia la el este neglijabila. In text eu faceam acea afirmatie in raport cu fenomenul de evolutie (care poate fi stiinta, arta, literatura, etc). si intr-adevar, in acest curent al evolutiei omul are tendinta sa se piarda… filosoful, din punctul meu de vedere, ii aminteshte ca e om, ii aminteshte sa se gandeasca la el insusi, la originea si locul sau…. Poate ca acum m-am facut mai bine intzeles…

“filosoful nu a inlocuit vreodata neadevaruri. unul dupa altul, orice sistem s-a dovedit deplasat fata de mersul realitatii imediate”

de acord cu a doua parte: “unul dupa altul, orice sistem s-a dovedit deplasat fata de mersul realitatii immediate”
eu afirm ca filosofia este pusa adesea in situatzia de a inlocui neadevaruri cu adevaruri sau cel mai adesea dileme, intrebari, teorii, probabilitati. Intr-un fel filosofia este o stiinta exacta care nu spune nimic exact, shi asta o face adevarata… filosoful e un om care gandeshte si reactzioneaza in mod lucid- prin asta difera de multe categorii de oameni si prin urmare se gaseste adesea in situatzia de a darama “neadevaruri” lasate acolo din neglijenta, teama, neputinta…

p.s. : am mai observat ca itzi expui ideile si comentariile sub forma de verdict, ca pe adevaruri unice, implacabile . este un fel de arogantza care te predispune spre gresheli destul de grave… imi spui (nu numai mie) ca fac afirmatzii deplasate shi confuzii. Sfatul meu este sa pui verdictul dupa ce tzi se ofera explicatzia… daca un text sau altul nu itzi place potzi foarte ushor sa o spui si sa argumentezi. Nu uita ca ceea ce ai tu de spus este o parere, o varianta… mare parte din cele pe care mi le-ai reproshat la acest text, insa, mi se pare ca sunt ori diferende de idei si viziuni ori neintzelegeri si confuzii din partea ta

cu respect, shi eu.

In primul rand va multumesc ca mi-ati comentat textul. Am luat in seama observatiile voastre si am constatat ca nu v-ati preocupat sa intelegeti ceva inainte de a emite idei sau comentarii pe aceasta tema.

Domnul dan dachin (<>) :

Nu intentionez sa ma cert cu nimeni. Ti-am comentat o poezie, am spus ce nu-mi place – punctand cateva chestiuni in modul cel mai obiectiv si speram sa iei in considerare acest comentariu intr-un mod constructiv. De altfel pe acest site este important sa ne recunoastem greselile pentru a putea inainta si progresa. Am fost surprins sa constat ca te-am suparat intr-atat incat sa reactionezi violent impotriva unui text (sau mai degraba autorul textului) pe care e limpede ca nu l-ai inteles. Sper insa ca-mi vei ierta ‘obraznicia’…

Dan : <<\"Cel de-al doilea tip este reprezentat de omul ce se limiteaza si se multumeste cu aria sa de cunoastere- pe care aspira sa si-o aprofundeze necontenit\" ai aici filosofule o lipsa de logica teribila(cum spui ca se limiteaza si se multumeste cu aria sa de cunoastere, iar apoi spui ca aspira sa o aprofundeze?) >>

“Se multumeste cu aria sa de cunoastere” inseamna ca acorda importanta cunoasterii empirice, pe care decide sa o aprofundeze necontenit . dincolo de acest fel de cunoastere exista multe altele carora nu le da importanta. Astfel, se limiteaza la ceea ce vede.. la un orizont- o raza a cunoasterii ingradite. A aprofunda nu inseamna a extinde ci a detalia !... daca vrei gandeste-te la un om cu o lupa. El priveste/ studiaza o suprafata restransa in cele mai mici detalii…

Apoi ma intrebi daca e totuna sa fii cinic, ateu ori filosof. Tu ce crezi ? Oare am pus semnul egal intre ele sau am lasat sa se inteleaga ca sunt interconectate ? Negarea pozitiva, constructiva ii caracterizeaza atat pe cinic cat si pe ateu, Intrebarile, indoiala, ratiunea sunt caracteristici ale ateului si filosofului… iar in mod pe care eu il gasesc absolut fascinant filosofia este de multe ori arta de a fi cinic si a ajunge sa reconstruiesti ceea ce incerci sa… darami (sau mai degraba sa perfectionezi)…

Ma mai taxezi inca o data : << treaba asta cu mistificarea neputintelor si transformareaa lor in credinta?unde e credinta daca nu incerci sa strabati orizontul? >>

Speram ca macar acest lucru sa-tzi fie clar… neputintele, frustrarile oamenilor genereaza nevoia de divin. Ce putea fi oare fulgerul pentru omul primitiv ? tot ceea ce e neinteles se ascunde sub numele unui zeu, unei puteri supranaturale ce are tendinta de a-i oferi omului protectzie…orizontul real al cunoasterii se plafoneaza astfel in spatele unor mituri…

Si totusi, daca in continuare consideri ca fac confuzii, incurc notiuni si ratzionamente, daca cuntiunuu sa fiu un filosof lipsit de logica te invit sa mi-o spui si sa-mi explici unde gresesc. Te asigur ca daca ai dreptate imi voi asuma greseala si nu te voi contra orbeshte !

Domnul Dan Mitrut :
In primul rand, te rog, nu te abtine intrucat nu e cazul. Sunt gata sa te ascult daca ai ceva sa-mi semnalezi ! Am fost insa linistit sa aflu ca cea mai “aberanta chestie” (“din noianul de afirmatii” aberante, desigur) e o constatare cat se poate de fireasca pe care nu vad de ce o consideri neadevarata. Te rog insa sa-mi explici.

<>

imi cer scuze insa nu intzeleg care e problema pe care incerci sa mi-o semnalezi

p.s. : inainte de un nou comentariu va rog sa recititzi cu atentzie textul si sa-mi acordatzi (macar) premiza de nevinovatzie… dupa tonul pe care l-atzi arborat amandoi nu pot sa intzeleg decat ca sunt un caz fara sperantza. :)

primul vers nu prea imi place iar al doilea da o proasta reprezentatie intregii poezii. in fine, poate am fost prea meticulos cu \'epigrama\' ta -asta pentru ca daca ar fi fost mai atent lucrata chiar mi-ar fi placut...

ultimul vers din prima strofa rupe ritmul intr-un mod foarte neplacut.. imaginile sunt superficiale si simpliste. figurile de stil sunt comune. forma de exprimare este pe alocuri neinspirata

in primul rand... mi se pare extraordinar de prostesc comentariul tau !

Am terminat liceul anul acesta si iti pot spune cu nu am invatat, in 4 ani de zile, nici un comentariu... Asta nu inseamna, insa, ca nu respect ceea ce au scris altii... ceea ce tzie tzi se pare didactic altora li s-ar putea parea bine intocmit, exhaustiv, la obiect sau macar atent redactat pentru a puncta niste elemente reprezentative (lucru pe care mi l-am propus si eu)...

Daca generatii peste generatii invata comentarii \'gata facute\' atunci nu comentariile in sine sunt devina, ci pe deoparte sistemul care ii invita pe elevi sa faca acest lucru, iar pe de cealalta parte elevii- care, adesea, se complac in aceasta situatie... intr-adevar, dupa experienta mea de elev ai dreptate, cei de la Minister par sa aiba o \'deformatie personala acuta\' din moment ce generatiile de sacrificiu se succed de nu stiu cati ani, fara incetare, ca urmare a experimentelor unor oameni desprinsi de realitatea imediata a sistemului pe care sunt pusi sa-l gestioneze...

Citatele scoase din context argumenteaza ce am avut eu de spus in acest eseu... tu ai ceva cu citatele in general sau cu felul in care le-am folosit eu?

p.s. eu tot nu am inteles... tu eshti familiarizat cu notziunea de \'clasicism\' si \'romantism\' ? in primul rand poeziile lui eminescu prezinta caracteristicile ambelor curente (despre care s-ar putea spune ca sunt oarecum invecinate). Insa daca itzi place potzi sa-l consideri pe Eminescu un reprezentant de seama al romantismului- si unul din clasicii genului (ceea ce inseamna ca poeziile sale au atins o anumita valoare a expresiei, ideii si formei- sa-i zicem un titlu de excelentza). in orice caz eu consider ca poeziile sale se inscriu atat in genul clasic - prin forma si rigoarea elementelor de vresificatzie - cat si in cel romantic- care ii este cu predilectzie asociat.

tardiv, insa am facut cateva mici retushuri...

itzi multumesc pentru comentariu si pentru urare ! Intr-adevar, in urma raman doar clipe iar in urma lor... ramanem noi...

in primul rand: bine-ai venit !

forma naturala, plastica si expresiva de a exprima ceea ce simti... e placuta poezia ta chiar daca abuzezi de acele puncte de suspensie care nu fac altceva decat sa sacrifice muzicalitatea in favoarea intensitatii...

versul 4 din prima strofa e fortzat.

cred ca pentru a pastra masura ai facut unele comprosmisuri ce-si pun amprenta asupra poeziei in general. urmareste ideile mai relaxat, si lasa versurile sa curga. de asemenea nu ar strica si ceva rime, pe ici, pe colo...

structura poeziei este neglijent realizata. primul vers, de exemplu, care marturisesc ca si mie mi-a placut si mi-a inspirat ceva, este rupt de urmatoarele. aceasta poezie este sudata doar de idei si sentimente, de imagini si jocuri de cuvinte... lipseste insa acea muzicalitate, acea versificatie, acea cursivitate care sa aduca versurile mai aproape de cititor... poate ca stilul modern depaseste anumite rigori, insa nu trebuie, in nici un caz sa le uite... o poezie place prin cursiviate- si nu ma refer nici la rima nici la ritm.. ci la acel ceva care leaga ideile cu snururi de roua si stropi de inspiratie- acele zvacniri de pasiune ce trebuie reflectate in versuri.. transparenta si volubilitatea in poezie...

sper ca n-am fost prea rautacios, pentru ca aceasta poezie e destul de intereanta... imi pare rau, insa, pentru ca ar putea fi mult mai buna !

iti multumesc pentru parerea ta. chiar ma intrebam de ce comentarii as putea avea parte la o astfel de poezie. doar ca nu numai societatea moderna este bolnava de \'barbarism\'. cred ca radacinile se trag totusi din istorie si din toti acei eroi pe care ne place sa-i daramam dupa ce ii veneram...

e putin rupta poezia asta, in anumite puncte... unele rime sunt fortate insa pe ansamblu construiesti niste imagini placute.

povestea vietii mele... :) iar tu i-ai desconspirat finalul... intrebarea este: daca nici infinitul nu ma vrea, mai fac o tura ?

poate ca nu agreezi tot ce vezi pe acest site insa ce inseamna o steluta sau o lauda din partea unui necunoscut ? lasa \'sefii\', si scrie.. pt asta esti aici iar restul, pentru mine cel putin, nici nu mai conteaza...

s-a format, totusi, o comunitate pe acest site si e firesc sa existe afinitati si subiectivitate. uneori aceste lucruri afecteaza pe cei care vor doar sa scrie si sa fie apreciati la justa lor valoare...

imi place poezia ta. melancolica, trista, romantica... imi plac aripile care ofera dramatism tematicii iubirii. transformi lumea intreaga intr-o scena a singuratatii proprii, reflectata in \'mincinoasele lumini\'.

pe mine aceasta poezie m-a dus cu gandul la iubire. poate altfel as fi putut sa o iau drept o curgere evolutiva a constiintei, a unei fiinte ganditoare. in orice caz, mi-a placut foarte mult

este cumva reflexia vreunui fat-frumos, sau a acelui fat-frumos ? :)

imi place poezia.. este curgatoare. ce vrea sa sugereze acel regele nimeni? te intreb ca sa fiu singur ca am prins ideea.

alternezi rima imbratisata cu cea incrucisata. cred ca ar fi mai indicat sa folosesti aceeasi rima in toata poezia

iti multumesc luminita pentru steluta ta si mai ales pentru apreciere. cred ca sentimentul cu care am scris poezia a ajuns si la tine si asta ma bucura,.. sau mai bine zis ma intristeaza...

cred ca aveam nevoie sa daram unele impresii-valori doar fiindca eram eu intr-o dispozitie mai proasta.. din sabloanele piperate fac trimitere direct in nimicnicia pe care o imbratisam -toti- cu atata adoratie. acum, insa, cand sunt in alta stare de spirit, imbratisez si eu la fel de adorativ ca si ceilalti senzatia vietii... e tot ce avem, pana la urma, nu? daca matrita dupa care suntem facuti ne spune sa traim, de ce sa nu o facem?