Roșu

această grădină spectrală amurgul căzând violent pe frunzele moarte și tu plimbându-te pe aleile odinioară călcate de șarpele cu ochi verzi, amăgitori nu mai pot să-ți prind degetele firave nu mai pot să-ți ascult glasul strigând departe, aud cântecul ploii spălând seara cenușie ca ochiul singurătății sângele șarpelui prelingându-se pe alee palide mâini alungând disperarea peste orașul adormit flutură o umbră neagră voci îngânate mă cheamă spre pomii bătrâni în lumina rece a stelelor doar chipul tău lună asfințind între arborii palizi