Joi seara

Chiar, de ce plang copiii cand se nasc? Din ce se spune, lumea noastra e raiul pe pamant, ar trebui sa se ia la bataie in pantecele mamelor lor ca s-apuce sa intre mai repede in ea...
Si totusi, plang, sunt ingroziti...

dar de ce se opresc? de ce adorm acceptînd tîrgul cu lumea asta murdară? plîng pentru că sînt curați și poate știu că nu pot rămîne așa

Plîng de foame, vă spun eu.

plansul nu e neaparat exprimarea suprema a durerii.
doare mai mult cand nu mai ai lacrimi, cand iti musti buzele si iti impietreste zambetul, fata, cand simti ca nu ai sub picioare pamant sau o craca sau macar iluzia lor.
cand incerci in hohote sa dai afara stupoarea si durerea, dar nu curge pe obraz lacrima aia salvatoare, sarata, sa iti aminteasca ca nu esti singur, ca esti cu tine, ca nu e totul pierdut, ai macar trupul asta...

ultimele dureri nu au mai zamislit lacrimi, doar o durere in gat, in piept, in stomac, nopti dormite chinuit cu trezire din 2-n 2 ore, vise prevestioare de rau, de necaz, de goluri.

mi-as dori poate lacrimi muti sa alunece usor peste pistrui, sa stiu ca va trece si asta..
nu accept targul decat cu mana fortata, dar de fapt scuip pe intelegerea asta de vanzare de suflet, de omorare de vise.
tipatul e al meu, imi apartine, daca racnesc e semn de libertate.
iar somnul e doar nevoie fiziologica si fuga

da. somnul e fuga, refugiu. citeste si \"refugii\". si adulti, oamenii gasesc iesiri. sau doar cred. gind bun pentru comentariul tau si pentru osteneala. zimbet