florin caragiu

multumim pentru apreciere, bine ai venit pe la mine in pagina, ma bucur si te citesc la randul meu cu interes. o seara frumoasa!

Dumnezeu să-l numere cu drepții! un gând bun la trecerea unui om admirabil.

Multumesc mult, Madalina, pentru evidentiere, e intr-adevar un pic mai lung textul, e alcatuit pentru o revista care va publica un numar dedicat autorului.

cu prietenie,

Florin

va multumesc pentru aprecieri, care sunt in sine o lumina pusa la capul acestui poem.

mersi pentru parere, desi nu-mi dau seama de ce yici ca ar rupe un echilibru.

hotaraste-te, victimele sunt alese \"întâmplător\" ori \"în funcție de poziția pământului față de ei în momentul când săgeata pleacă din arc\"? mi se pare prea facila rezolvarea in poemul acesta, sincer.

poemul risca sa fie saturat cumva de lehamite, mizeaza pe o absenta a subiectului din peisaj mai degraba decat pe o prezenta, prezenta constand de fapt in constientizarea absentei, fapt nelipsit de relevanta ca tablou psihologic al nevrozei, ceea ce imi place e ca in strofa a patra e o sclipire prin care ceva viu si intens semnalizeaza.

multțumesc pentru aprecieri, ai dreptate, deși n-am facut aici un studiu al evolutiei poeticii autorului, acesta-i un subiect interesant de abordat.

vezi că ai un typo: “șoptesc”. interesant poem, parcă zidit în melanjul sentimentelor. pe de o parte, nevederea cu răscolirea simțurilor. Excelentă trecerea de la femeia la acel cal, contrastul între rugăciuni, tristețea aceea specială în care se stinge spectrul funiei – condensând legătura vieții și semnul distrugerii. Apoi continuarea cu iarba, inflexiunile ei. și tot acest indefinit al faptului de a nu ști frumusețea, culoarea mângâierilor, al unei dependențe de noapte. Sfârșitul are și el ceva enigmatic, cuplând „dialectic” deschiderea lumii cu ascunderea sub piatră.
cu pl[cerea lecturii,
Florin

mi se pare fain făcut, cu desfășurarea unui sentiment pe traseul păsări-toamnă-frunze-teamă-scris-panglici de vânt...
cu plăcerea lecturii,
Florin

Anni: multumesc pentru cuvinte, echilibrul e pe atat de fragil, pe atat de esential, bine zici...
Maria: fiecare vede in alt fel poezia, si pana la urma asta nu e ceva rau... ma bucur ca te-ai oprit la ultimul vers, legat si de muzicalitate...

va multumesc mult. da, ati remarcat atent, e un filon mistic aici, desi eu nu vad separata mistica de religie, ambele au ca esenta legatura cu Dumnezeu si taina vietii, e o mistica asadar care vine nu din jonglarea premeditata cu artificii si stranietati ci din insasi esenta vietii, din misterul ei cu infinite virtualitati pe care imaginatia le cheama la aparitie. Pe de alta parte, ce nu este riscant in ziua de azi, in literatura? ;))
Ma bucur de semn. Cu cele mai bune ganduri,
Florin

Nu are legatura poezia mea cu a lui Ion Narbu, si nici nu e ermetista, pentru ca nu este excesiv intelectualizat, nici cu ostentatie criptic. Impresia de criptic apare cand incerci sa rationalizezi poemul, or el exprima o stare, ce nu poate fi descompusa in idei clare si distincte, cu toate ca gestualitatea formelor transmite, face vie o atmosfera, comunica si se comunica, intr/un mod poate mai intens decat daca ai asterne o simpla idee. cam asa gandesc.

va multumesc foarte mult pentru aprecieri si sugestii, am mai facut niste modificari.

un poem rafinat și viguros, curajul de a aborda nesimplist teme metafice, cu forța de sugestie a unei rupturi de nivel și schimbări de perspectivă, opulența imageriei, condescendență, sensibilitate și topire a revoltei în adâncimea unei înțelegeri ce a depășit frisoanele raționsaliste. Mi-au placut expresii gen: \"silabisind încet cuvântul pã-cat ca un os de pește subțire ascuns în limba de nisip\". Și finalul e pe măsură.

Felicitari lui Valeriu pentru acest tur de forta, scufundarea in poezie a for pentru el un mod al supravietuirii, si asta nu trebuie sa insemne ca viata dusa acolo este usoara, ci ca omul \"sfinteste\" locul. Situatia imi aduce un pic aminte de o poezie a lui Marian Draghici in care cineva spunea asa: \"In trei luni nesfaarsite la arestul din Satu Mare am scris in minte volumul/ Gara de apoi. In fiecare dimineata la patru jumate de unul singur/ jucam o partida de sah. Si brusc ma vizita un poem./ Poem dupa poem, dimineata dupa dimineata - la iesire/ l-am rugat pe director, domnule director mai lasati-ma/ o luna sa scriu poezii in puscaria dvs., al dracului/ director n-a vrut\".

Nu sunt de acord cu Ionut cu trasul de ceapa. Peste tot e viata cu ispitele si apasarile ei, carora trebuie sa le faci fata. Nu se deosebeste esential viata de viata, pentru ca presiunea vine, e adevarat ocazionat si de cele exterioare, dar mai ales din jocul constrangerilor si motivatiilor interioare. Responsabilitatea e in primul rand a gandului in fata constiintei. E adevarat ca Valeriu a scris uneori cu o anume graba de a produce, fara o filtrare severa a poemelor, cu gandul la lumina de la capatul tunelului. Si are dreptate AMaria, inainte vreme Valeriu era unul dintre poetii apreciati ai sitului.
Felicitari Mariei pentru prezentarea atat de detaliata. Las un semn de apreciere a punerii in lumina. sa ne vedem cu bine.

cu drag,
Florin

Angela, Mihaela, Cornelia, Ioana, Maria: mulțumesc pentru prezența și comentariile aplicate si consistente. las poemul singur sa raspunda la intrebari, cu o singura mentiune: in \"tensiunea contrariilor\" nu e un joc aleator, ci exista o dominanta, data de o anume iconomie, care, chiar daca nu e perceputa ca atare, si permite trecerea prin toate extremele, invaluie si sustine libertatea si unicitatea identitatii in act, redaruind-o siesi din aventurile ratacirii si pierderii de sine.

multumesc inca o data,
cu drag,
Florin

Mădălina, Ioana, Petrache, Ionuty, Carmen-Manuela: vă mulțumesc foarte mult pentru observații, care empatizează cu intenția mea, și nu pot decât să mă bucur că nu am ecranat prin cuvinte starea poetică.
Relativ la ceea ce spui, Ioana, despre problema metaforei, cred ca mai degraba e vorba de diverse moduri ale metaforizarii decat de o demetaforizare in sens strict, pentru ca in poemele asa-zis demetaforizate subzista un camp metaforic rezidual, poate pentru ca metafora face parte din esenta poeticului, si cineva ar putea spune, nu fara o doza de adevar, ca poemul de fata este, nu pe bucati, ci in intregime, o metafora.

inca o data va multumesc pentru aprecieri, ma onoreaza,

cu drag,

Florin

Ai creat in mod deosebit de plastic, cu o excelentă punere în scenă prin detaliile mustind din starea de spirit, atmosfera asta densă, în care libertatea plutește între bornele lozincii și adevărului tragic. Retorica sistemului torționar nu poate acoperi falsul, minciuna, teroarea, si cu atat e mai dramatica e reactia copiilor obligati sa participe, in care se simte intens schisma dublei gandiri, ruptura intre ceea ce vad si ceea ce spun: “de acolo/ de sus NOI strigam ca proștii/ ce să facem/ așa/ mai mult în joacă”. Mi se pare interesanta sugestia finala, zicerea fara convingere se topeste in vederea care ramane imprimata ca un culoar spre memoria profunda.

excelenta idee cu filmul, m-am bucurat sa il gasesc aici cu atat mai mult cu cat mi-a parut rau ca nu am mai putut ajunge, prin concursul imprejurarilor. Felicitari si fie ca proiectul sa fie unul de lunga durata!