o nouă zi

Herăstrăul ca o apă a Vavilonului. Finalul primei strofe e deosebit de cantabil. A treia strofă este perfectă. Iar finalul e absolut. Râul, mansarda, cactusul, acul sunt fascinant prezente. Poate unelte de supliciu, sau poate doar simplu decor.

e un text superb și-ți spun sincer, și fără să te superi pe mine, la mine a ajuns mult mai repede & mai intens decât alte texte ale tale. nu că nu-mi plac și altele, dar poemul ăsta e mai aproape de ce-mi place mie să citesc.

e mai simplu, dozajul de figuri de stil este exact atât cât e nevoie și face ceea ce ar trebui să facă un poem astăzi: să tansmită stări & concepte complexe prin 2-3 versuri simple. plus că e delicat, nostalgia este reprezentată exact cât trebuie etc. mi-a plăcut mult.

Florin, știu că ai un simț deosebit al cuvântului, de aceea poate reușești, fără a schimba ideea, să elimini lipsa de eufonie din primele două versuri, în special în construcția aceasta: \"ne ridicăm capul/ ca atunci când\". E păcat de un text reușit, în opinia mea.

In general nu imi place sa fac comentarii la comentarii, dar aici, George, vad un prilej binevenit de a-mi exprima o nedumerire si un sentiment de tristete, care sunt mult mai vechi si mai generale decat cele provocate de cuvintele tale. Stiu ca esti profesor de romana si mai stiu ca iti place sa lucrezi un lucru pana cand consideri ca e perfect sau aproape de perfectiune. Te cobori in cel mai mic detaliu si te pleci asupra fiecarui cuvant, dintr-o dorinta a atingerii acestei perfectiuni. Mai observ ca astazi, dintr-o cauza pe care nu o inteleg sau mai bine zis o resping, s-a intrat pe o panta unde nu se mai accepta alaturari de sunete asemanatoare in poezie. Ori eu vad in aceasta o greseala, care nu duce decat la saracirea poeziei si a literaturii in general, o saracire pe doua planuri: unul eufonic, da, eufonic, pentru ca e frumos, e ca un cantec repetarea aceasta de sunete usor modificata de la un cuvant la altul, e un dar spontan al poeziei si aici ajung simultan si la al doilea plan, cel al inspiratiei care in cazul cand e adevarata are in ea o perfectiune a spontaneitatii care se pierde la o cizelare ulterioara, oricat ar fi ea de rationala, sau oricat ar parea ea de stilizata. Inspiratia daca e adevarata ne depaseste pe noi insine, de aceea trebuie sa fim atenti daca diferitele teorii la care li se da crezare intr-un anumit moment al istoriei literare in acest caz nu ranesc sau anchilozeaza substanta poetica vie. Frumusetea e importanta, dar tocmai pentru ca e importanta trebuie sa facem distinctie cu inima intre ceea ce e frumos si urat. Daca lasam stilismul sa ne inrobeasca frumusetea veritabila, poezia, frumusetea si sufletul nostru mai par o vreme frumoase pentru cei care se lasa inrobiti de acelasi stilism, dar intr-o zi nu mai ajung la urechea interioara a cititorului si se transforma intr-un trup irecognoscibil, ciontit si contorsionat.

Deschid un volum de Eminescu si primul vers pe care il citesc e:

La steaua care-a rasarit

Si al doilea:

E-o cale-atat de lunga

\"Care-a rasarit\" mie mi se pare ca suna frumos foarte frumos, nici o clipa nu ma duce gandul ca ar trebui sa caut piedici,reguli, ci curg cu vesurile. Si observ ca e chiar frumos acel \"re-a ra\" si acest frumos ma misca adanc. In plus, observ o repetare a sunetului \"s\" care confera un suport, o subliniere si in acelasi timp un fel de suflare a sentimentului, ca un dor care iti patrunde direct in inima.

In al doilea vers observ o repetare a sunetelor din primul vers si o imbogatire a lor: \"la\"-ul din primul vers se continua aici si se transforma in \"le-atat de lu\"....Aici se dezvolta si \"t\"-urile din primul vers in \"atat\", fiind lungite de vocalele inconjuratoare.

In al treilea vers si al patrulea:

Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.\"

apare jocul \"m\" ului, al lui \"mi\", jocul \"n\" ului, al lui \"ni\", in timp ce \"t\" si \"s\"-ul ajung incet la un echilibru, sprijinand si in acelasi timp lasand sa curga, ca niste tarmuri apele sale, acele nespus de frumoase \"lunga\" si \"ajunga\".

Sa nu ne saracim, sa nu ne omoram poeziile noastre - e o implorare.

Inca o precizare: sunt absolut convinsa ca Eminescu nu a sezut si a cautat cu tot dinadinsul sa alature aceste silabe sau sa purece printre litere, tocmai asta e, ca i-a venit asa. Dar cand i-a venit asa, el a simtit frumusetea si a trait-o - deci a devenit constient de ea - si noi cititorii cu el. Nu cautarea rationala a frumusetii, nu piedica, ci inspiratia pe care o constientizezi e frumos de vie. Pur si simplu un dar, fara ostentatie.

Maria, eu nu sunt printre adepții eliminării asonanței, dimpotrivă. În textele mele vei găsi foarte multe asonanțe. Dar aveam impresia că aici (poate mă înșel) e o dizarmonie. Nu e cazul să umplem pagina cu teoretizări. Eu vorbesc din ce în ce mai rar pe aici, vocea mea nu mai contează. Rog să fiu scuzat pentru intervenție, probabil voi tăcea altădată.

\"printre adepții eliminării aliterației\".

Cum sa nu conteze vocea ta! Tocmai. Daca nu ar fi contat, nu as fi scris astfel. Nu e vorba de tine, ci e vorba in primul rand de mine si de multi care scriem pe agonia; am impresia ca ne-am facut sclavii unor teorii indoielnice.

Nici eu nu vreau sa teoretizez. Aici tu ai o intuitie, ai dreptate intr-un fel, e ceva \"dur\" in aceste versuri si in alaturarea literelor:

\"ne ridicăm capul
ca atunci când ne-am ciocnit unul de altul\"

Dar nu despre aceasta e vorba? Despre o ciocnire? Literele te ciocnesc si prin aceasta sunt in armonie cu continutul.

Florin,
te citesc cu drag. un poem bine conturat. imagini, fior liric, mesaj...

citeam filocalia și simțeam acul
care ne coase
ca pe marginile unei plăgi.

n.b. poate mai lucrezi la constructie...

cu prietenie,

scuze pentreu intarzierea raspunsului, am lipsit un pis, va multumesc pentru interventii, care sunt la obiect si ma stimuleaa,, o sa ma mai uit pe poezie un pic mai incolo. George, sa stii ca apreciez foarte mult comentariile tale, si iau seama la ele. multumesc tuturor.
cu drag,
Florin

George, revin pentru a mai adauga ca iti pretuiesc foarte foarte mult poeziile, ca de altfel si ale tale, Florin. In rest, vine primavara: am un buchet de cincisprezece lalele de diferite culori in fata mea. Vi-l trimit:)....Verde verde verde si deodata curcubeu.

am schimbat un pic.