leagăn

Insolita imagine din debut ne aruncă într-o viziune de sorginte alexandrină, alegorică, în care suntem martorii unei operații \"pe viu\". Subiectul conștient -poetul- parcă întins pe-un pat-menghină, conferă semnificații (ultime?) lucrurilor dimprejur, care poartă încă urmele unor \"stări\" trecute. Așchii, iarbă, sălcii primesc sensuri aparte într-un spațiu în care amprenta personală \"schimbă metrica lumii\", ritmul curgerii vieții e modificat de fiecare unduire din noi. Căci fiecare gest a lăsat o urmă.

Totuși, parcă nimeni nu privește adevărul \"în ochi\", parcă întreaga lume se-ascunde, căci \"nimeni nu iese la geam\", nimănui nu-i pasă, nimeni nu vede. Durerea aceea, a prăpastiei rămase în urmă, e doar a lui. ...când moartea taie, în aceeași imagine din debut repetată ca un anti-catharsis final, din singurul care vede și simte, un leagăn. O ultimă, sarcastică mângâiere.

După formă cititorul se așteaptă să citească în rime, dar realizează curând că-i trebuie un timp să se acordeze la text. Odată așezat, ...se poate da în leagăn.

Mulțumesc mult, mă bucura comentariul tau care sporeste taina textului.

Un poem profund, riguros, foarte bine intrupat, demn si purtand inlauntru sufletul pierzandu-si trupul acea iubire fragila apasatoare... iata doua extreme teribile care ne indupleca, iubirea/dragostea si moartea!

\"fierul se opintește în miezul tare și plânge de neputință
odată cu sălciile rămase în metanie după întâia noapte albă
povestea noastră de dragoste schimbă metrica lumii
dar niciun drum nu e sigur, niciun cuvânt nu țintește în ochi\"



\"absența ta e cea mai frumoasă spărtură din lume
cea mai insolită și netrecută prăpastie din apele de sub cer,
dar moartea taie din mine o scândură dreaptă și lungă,
un leagăn pentru copiii căzuți din brațele mamelor\"

o noapte blanda... poete!

Multumesc pentru vizita si cuvintele mergatoare la miez; in adevar, fragilitatea e punctul in care se intalnesc dragostea si moartea. seara frumoasa.