Poezie
luna îți mestecă umerii
orbirea e un cântec de dragoste
1 min lectură·
Mediu
când plângi în depărtare
luna îți mestecă umerii
începi ușor să uiți afară din vise
ce-a mai rămas din noapte
nu mai e apă
orbirea e un cântec de dragoste
abia auzit
când genunchii adorm
lângă sânii mai aspri cu o dorință
am îngropat jumătate de lume
într-un singur cuvânt pe care l-am pus
lângă cireșul uscat
toată această disperare înflorită în părul tău
mă va găsi dimineața
înotând în pământul străveziu
0157.280
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin caragiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 72
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
florin caragiu. “luna îți mestecă umerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/1736525/luna-iti-mesteca-umeriiComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FCMulțumesc pentru trecere, Cătăline, mă bucur că ți-a plăcut poezia...
0
AMa ramas ceva, va mai veni ceva in fiinta de simbure....poemul acesta la a carui umbra a pus atita, nu jumatate, ci trairi.....e noapte acum si un greiere probabil intr-o valiza pierduta cinta....citindu-te m-am imbogatit
0
FCmultumesc, greierul vad ca nu canta, s-o fi apucat de citit cartile... :)) ma bucur că ai trecut pe aici.
0
CSdaca titlul e o metafora f inedita, subtitlul e si mai inedit; de obicei dragostea e un cantec de orbire, dar in poemul tau e invers \"orbirea e un cantec de dragoste\".
mi-a placut:genunchii cum adorm,cuvantul langa ciresul uscat,disperarea inflorita in parul tau, inotul in pamantul straveziu.
mcm
mi-a placut:genunchii cum adorm,cuvantul langa ciresul uscat,disperarea inflorita in parul tau, inotul in pamantul straveziu.
mcm
0
FCmulțumesc pentru trecerea matinală, mă bucur că ai găsit ceva care să-ți placă.
0
BFlorine ai reusit sa ma impresionezi cu acest poem... despre infrigurarea timpului. Desigur, nu mai e apa pentru ca plangi... nu mai e apa ca sa ajungi sa te ingropi in pamantul straveziu.
Poezia ta imi aminteste de un moment al meu de macinare a umerilor in moara...
imi place aceasta \"lupta\" tocmai pentru ca atinge
cu mult drag,
Cristina
Poezia ta imi aminteste de un moment al meu de macinare a umerilor in moara...
imi place aceasta \"lupta\" tocmai pentru ca atinge
cu mult drag,
Cristina
0
RROrbirea în fața defectelor partenerei ce irizează evident pentru ceilalți, compune ‘un cântec de dragoste’ într-un decor existențial trist, în care visele ies din forma lor incertă ca niște spectre obsesive.
Cuvântul absoarbe ‘jumătatea de lume’ diluată de nonviață și disperare, o amestecă cu lumea lăuntrică și o preface în ‘pământ străveziu’.
Cuvântul absoarbe ‘jumătatea de lume’ diluată de nonviață și disperare, o amestecă cu lumea lăuntrică și o preface în ‘pământ străveziu’.
0
FCCristina: mulțumesc pentru încurajări, mă bucur că \"pana\" a atins niște coarde sensibile.
Răzvan: vederea ta surprinde foarte frumos anotimpul \"prefacerilor\". Mulțumesc mult.
Răzvan: vederea ta surprinde foarte frumos anotimpul \"prefacerilor\". Mulțumesc mult.
0
FCai ghicit f. bine, de la imaginea asta plastică am plecat, mulțumesc pentru vizită și semn.
0
SDN-am nimic de adaugat acestui text. Poate dimineata asta cu ploaie in care ar trebui sa scriu despre cum iti ard ochii dupa o noapte nedormita. Dar tu ai facut-o mai bine decat mine.
Dancus
Dancus
0
FCMulțumesc pentru încurajare, mă bucur că ți-a plăcut.
0
DCDistincție acordată
când am citit poezia am avut următoarea imagine, nu știu dacă autorul se va regăsi în ea sau va simți vreo legătură între ce a scris și ce spun eu, dar :
um om aleargă
un om aleargă între două ziduri nesfârșite
care se apropie ușor
umerii lui se rod de piatra rece
se umplu de sânge
arată ca un mareșal cu epoleții mai frumoși
ca niciodată
umerii lui
moi
albi
răcoroși
umerii lui de om viu
s-au ros destul cât omul să alerge liber
dar zidurile se apopie și mai mult
sânge
spațiu
ziduri
sânge
spațiu
ziduri
până ce zidurile se unesc
omul e pretutindeni
un imens epolet
strălucind
_____________________________
Florine, cred că
toată această disperate înflorită în părul nostru
o vor găsi înotând în pămând străveziu
________________________________
o poezie cu aer de spovedanie, un final cu iz de metanoie. Isihie răsucită spre lume, comoara de sub cireș se prelungește departe, în pământul străveziu de dincolo de pământ. Ceva sacrificial în acest poem.
cu drag,
um om aleargă
un om aleargă între două ziduri nesfârșite
care se apropie ușor
umerii lui se rod de piatra rece
se umplu de sânge
arată ca un mareșal cu epoleții mai frumoși
ca niciodată
umerii lui
moi
albi
răcoroși
umerii lui de om viu
s-au ros destul cât omul să alerge liber
dar zidurile se apopie și mai mult
sânge
spațiu
ziduri
sânge
spațiu
ziduri
până ce zidurile se unesc
omul e pretutindeni
un imens epolet
strălucind
_____________________________
Florine, cred că
toată această disperate înflorită în părul nostru
o vor găsi înotând în pămând străveziu
________________________________
o poezie cu aer de spovedanie, un final cu iz de metanoie. Isihie răsucită spre lume, comoara de sub cireș se prelungește departe, în pământul străveziu de dincolo de pământ. Ceva sacrificial în acest poem.
cu drag,
0
FCDane, sa stii ca imi place poezia ta, e excelenta ideea si realizarea: * :)
0
luna îți mestecă umerii....orbirea e un cântec de dragoste..\" Ai viziuni \"post trauma\" plecarii din lumea pacatoasa..Asa vazui eu maitre ! Ca nu am fost pe cheie conteaza cred ,mai putin, ce conteaza este Omul Hristos care respira in \"aplecare\" o data cu indragostirea omului de om ! Te salut batrane ! Doamne ajuta !