florin bratu

\"ca și\" se folosește exclusiv ptr a evita o cacofonie. în alte construcții este considerat incorect gramatical - \"ca si pelinul\" nu evită o cacofonie. însă textul e slab oricum.

dacă nu spune nimic nu îl mai citesc. mersi ptr timpul liber oferit.

nu era chiar un reproș chestia cu talpa. deranjant era că era musai talpa stângă (e bine că nu era umărul, care ar fi riscat să poarte și măcar un tatuaj pe el). imaginea e mișto, în felul manierismului cumva, în accepțiunea pe care i-o dă Rene Hocke.
apoi logica nu trebuie să fie neaparat previzibilă in texte, cu atât mai puțin fizica, caci se poate schimba criteriul, unghiul și astfel se naște și efectul asupra lectorului. se poate scrie cred și o poezie previzibilă, dar pe alte premise decât aici.

nu știu cât de dezvoltat am simțul critic și în genere, mă limitez mai degrabă la aspecte tehnice și teoretice, nu încerc o dehermeneutizare (ce lung cuvânt) a textului, mai ales că el poate impune chei multiple etc și risc să bat câmpii (pe mine mă bușește râsul adesea când cineva încearcă să facă asta cu textele mele, căci invariabil o ia pe arătură la un moment dat). de aceea nu am sesizat că sunt două texte, deși secundul text îl știam deja din pagina ta ca atare.:D

dar pune și tu o biografie dane ptr autor.

cat dai ca sa nu iti fac si tie o critica? :D

promit că dacă am timp o să încerc să îți scriu mâine ceva, dar în principiu, ianuș are dreptate, chiar așa lapidar cum s-a exprimat el.

Tiltul celui de-al treilea text deja îmi dă dureri de cap și rezistența mea începe să se ia la înjurături cu suportabilitatea, căci titlul este ploaia de spini a cuvintelor. Trecând peste genul ăsta fumat de autoreferențialitate (din punctul meu de vedere relativ inacceptabil azi), lectorul trebuie să se confrunte cu anotimpuri, toamne, zodii. A treia strofă cred că e singura capabilă să treacă textele actualului (ok. duomiism dacă ziceți voi), căci în următoarea, toamna (oare aceeași ca în strofa de mai sus?) își arată fața hidoasă a unei lirici deja perimate. Ba chiar autorul nu e atent și un critic atent găsește și dovezi ale timpului în care s-a întâmplat toamna asta - A.D. 2005. timpul se măsoară în ploi să mai adăugăm ca armă a crimei.
De fapt poate problema alexandrei este relevată în versurile următoare „\"O do not love too long\",/ Zicea unu\'... Yeats..” – contextul ar fi marșarea pe credibilitate, venindu-se după o perioadă în care aceasta s-a impus ca substitut al unui estetic ineficient, a cărui aderență este suspendată. iar dacă nu crezi autorul, atunci textul nu are nici o șansă. Aici nu cred că cineva mai poate crede. Dai citatul în engleză și apelezi la un truc, care poate fi salvator, dar aici este destul de diluat – evaziunea. Nu crede nimeni că dai un citat în limba autorului pe care îl denumești ulterior prin „unu” și totuși îi reții numele. I am sorry cu regrete zicea unul, coleg de al meu prin liceu. De aici se poate extrage mai mult – atitudine zero, de pildă, ceea ce agravează situația.

„hard rain” este singurul text care mi-a plăcut fără rețineri majore, text bun, chiar foarte bun. aici violentarea sensibilității împrumută și o tehnică mai pe măsură (desigur de factură postmodernistă, deloc nouă, dar oricum sunt f rari inventatorii), constând în obiectivizarea, lucidizarea redării prin trucul inserării acelui refren infantil, ce oferă credibilitate și alibi exagerărilor textului. Tehnica asta însă eșuează în gratuit sau incompatibil în alte texte, precum în cel intitulat clișeistic „ploaia de spini a cuvintelor”, unde parantezele riscă să alunece din râsu-plânsu doar în prima parte a expresiei. în hard rain poate doar „ritmurile păgâne” să amintească de cam vastele clișee pe care celelalte texte nu reușesc, deși intuiesc și sper că aceasta a fost intenția, să le recupereze și reabiliteze prin elemente de noutate și depășirea efectelor deja formate la nivelul lectorului (de fapt doar de bukovski e convingerea mea că a reușit chestia asta, ptr nimeni altcineva nu bag mâna în foc). Finalul este un exemplu de evaziune reușit.

Tocirea și următorul text nu sunt rele, fără a depăși hard rain. Nu fac gafe, dar nici nu reușesc foarte multe.

apoi „Ce gândește Electra înainte de plecarea tatei la război” este un text care are secvențe reușite. asupra textului pe care tocmai îl citeam mi-a atras atenția lavinia, care îl citea concomitent și a zis că e fain un vers – „Am încălțat pantofi cu toc de ușă”. Și e mișto, într-adevăr. ce m-a amuzat este că a crezut că l-am scris eu. asta nu înseamnă că eu scriu frumos, mai exact scriam frumos (căci nu mai folosesc asta de ceva timp), deoarece constructul se bazează exclusiv pe omonimia cuvântului „toc” pe care limba o permite (el este mai degrabă inteligent, decât frumos, el te face să admiri inteligența autorului și mai puțin textul în sine).

La ultimul text nu zic nimic pentru că doors îs prea tari :D

Acum ce să mai zic. Probabil modul meu de a reproșa ceea ce consider scăderi majore ale textelor nu e tocmai elegant, mai ales că fiind domnișoară, alexandra mihalcea nu îmi poate da un pumn și nici nu o pot împăca la o bere, dar sper ca autoarea să treacă peste tendințele mele ironice, derivate doar din faptul că nefiind critic și nedorindu-mi asta, îmi asum subiectivitatea modului de a critica. Dacă va reuși să treacă peste asta sper să o poată ajuta cele scrise de mine mai sus. Eu unul îi doresc baftă pe mai departe.

îmi cer și scuze ptr viteza (nu superficialitatea, căci textele sunt citite cu atenție de câteva yile) cu care am scris chestia asta foarte mare, ptr erorile pe care le fac frecvent pe aici probabil. sper ca ideile să rămână cât de cât explicite.

ceea ce place la alexandra mihalcea, dacă place (așa cum se întâmplă cu textele poetice în genere), sunt probabil inserțiile cu nuanțe aproape suprarealiste care nu se refuză nici o clipă unui imaginar aparent delirant, oniric, uneori extrem de expansiv. degetele înghit pământ, copii diformi ies din flori, cerbul își face cuib în genunchi, păsările curg prin vene (ce tragic cumva:D), fluturii cresc din ochi (o imagine în care tind să accept fluturii, deși …) ș.a. la capitolul ăsta se poate spune că lecțiile suprarealismului au fost însușite. astăzi un dan coman practică însă mai inteligent și cu mai mult succes un discurs înrudit - în ghinga, de pildă. plus că dan coman nu folosește aceste construcții „noapte dulce-amară”, „rochiile albastre” sau „sufletul meu / Strivit de atâta tăcere”.
mai există o oarecare detașare, lucidă, chiar sadică uneori la nivelul impresiilor lectorului care dă nerv textelor, chiar când ele poate nu îl merită.

la primul text încep dezamăgit încă din titlu, dar îmi zic să risc și să continui dacă vreau să am vreo părere la cenaclul ăsta. femeia-copac, bull-shit ... se pot face mii de asemenea construcții (și am citit deja numeroase astfel de femei, ba chiar am văzut și un bărbat, omul foarfecă mai exact – deși acolo construcția era menită să salveze și să devină motorul tragismului altfel depășit), construcții care au mai degrabă rolul de a epata lectorul, însă riscă să îl respingă mai degrabă. nici sinestezia pe care o propune primul vers al textului nu reușește mai mult decât alunecarea periculoasă în clișeu, iar al doilea sfidează logica (și nițică fizică) și propune ca ploia să cadă invers astfel încât să plouă pe talpa picioarului (care picior vă veți întreba, același ca și umărul vine răspunsul, adică stâng :D). termin de citit textul și îmi zic că e păcat și textul are idei bune, ba chiar și câteva versuri, pe la mijloc, dar din păcate e neconvingător cu ploia lui albastră cu tot.
ca o concluzie pripită, după doar această lectură - dacă ar fi consider axiomă premisa că orice autor tinde să își pună cele mai bune texte la începutul volumului, ciclului etc, concluziile pentru alexandra mihalcea ar fi surorile mai mici ale bombei cu hidrogen.


„prin venele mele curg păsări cu riduri adânci” – of mama ei de tristețe. nu e rău, dar dacă nu se forța cu ridurile adânci, aș fi zis și eu că nu se marșează exclusiv pe prețiozitate. plus că la asta se adaugă riscul supralicitării la nivel de imagine. personal eu nu văd nimic, rămân doar câteva cuvinte, imaginea tinde spre zero, ceea ce e devastator pentru acest tip de construcție. „Ați găsi cioburi de lună / Încrustate pe rămășițele mele de gând” – nu prea cred, din nou. Cioburi de lună și .... pam pam pam ... lacrimi, mai ales că imediat te izbește textul cu „Chiar dacă toate tăcerile voastre / De fiere / Mi se preling pe obraz / Sub formă de lacrimă”, cu previzibilitatea imputabilă a constructului (ghici ghicitoarea mea - oare ca ce se poate prelinge ceva – fierea aici - pe obraz. ptr cei care nu știu, este vorba de o .. lacrimă), surplusul și clișeul ei (construcției – n.a.), căci fierea nu reușește oricât de amară să disipe frumusețe de lacrimioară. „Una bucată suflet / Strivit de trecători neatenți, / Cu doar cinci sute de lei! / Promoție: trei bucăți la o mie” – previzibil și uzitat. Finalul e ok (și mai salvează ce se mai poate salva). Îmi plac finalurile cu sânge la o tipă.

hau si inima ma doare
da ma doare foarte tare
ca ai plecat
nu m/ai luat cu tine
sa stii ca nu mi/e deloc bine
si mi/e un dor nebun de tine
intoarcete la mine
ca te iubesc tare mult
si iti dedic acest cant
floare/albastra
floare/albastra
a si putrezit in glastra
dragostea noastra
maiastra
superba si vasta.

:D vaiiii. cata poezie si armonie.


.

\"noaptea e mai greu. revine durerea.
nu mai e nimic acolo
în afară de câteva amintiri fumegând.
retez nopțile cu sedative puternice. tai până la brâu mai sus.
bisturiul intră ușor (ca) în cadavru. nu curge sânge
doar viermi. mă gândesc că am putea să mergem la pescuit în zori.

noaptea e mult mai greu și revine
sufletul meu cumplit
ca un pește mort plutind în apa râului styx.
noaptea e grea și albă ca o balenă ucigașă
și mi-e mult mai greu să conving vreun prieten să mergem la pescuit.\"

nu stiu de ce o fac. in general nu imi place chestia asta. insa eu asa as fi scris/o, chiar daca aparent pierde din sensurile livresti sau personale la care te/ai gandit si la care probabil ai tendinta sa nu renunti.

argumente.
durerea/fantoma imi pare prea pretios. femeia/foarfeca, barbatul/peste etc. se pot face nenumarate constructii de genul asta prin simpla alaturare de substantive. \"nu mai e nimic acolo\" e mai bun cred decat referintele la \"sufletul amputat\" / senzatia golului, a lipsei sunt mai bine redate si mai direct, mai frust asa, mai economic, mai infricosator la nivelul receptorului prin redarea eliptica si mai evaziva la nivel meta- sau fizic (ceva necunoscut e mai de temut decat ceva cunoscut).
amintiri fumegand imi pare discutabil, dar deja cand spun fumegand aproape ca spun si lumanari, iar faptul ca sunt de seu nu ma ajuta prea tare, nu adauga nimic semnificativ.
taierea e din nou mai putin metafizica si mai puternica fara acel mine si tine, la fel cum \"ca in cadavru\" e mai putin puternic la nivel de comparatie decat \"tai in cadavru\". desigur, aici ideea se schimba destul de mult prin lipsa comparatiei.
\"fantoma sufletului meu\" pregateste referinta la styx, dar impactul ar fi mai mare daca fantoma ar disparea (desi fantoma nu trimite imediat in minte la ideea de styx). cred ca e mai bine insa fara fantoma, mai ales ca genitivul mi se pare din nou pretios.
apa e neagra ca sangele digerat e destul de gratuit si lipsit de efect, caci teoretic incerci sa vinzi o imagine pe care nu o vede nimeni. cine vede sangele digerat? de ce acesta e negru?
api finalul cu pescuit de suflete face din text o cvasi/parabola, ceea ce iarasi ii scade valoarea, expusa la modul asta atat de evident, cred.
cam astea ar fi argumentele taieturilor de mai sus. textul ramane evaziv, se preteaza unei interpretari multiple si cred eu, e mai puternic.

sper sa nu te supar. stii ca imi plac mult textele tale, dar uneori chiar am senzatia ca vreau mai mult.

era minus o steluta care era data in plus pe aici. mersi ptr ps. si eu sper ... :) poate ajungi si tu prin deko la un moment dat.

done.

am observat ca ati corectat greseala, pe care am banuit/o a fi typo. la inceput era \"Pe a iubirii valuri\", iar acum este cu mult mai romaneste si mai corect spus / \"Pe a iubirii val\" (din cate stiu genitivul exclusiv cu \"a\" se formeaza in spaniola, dar parca nu stati la madrid). imi pare rau sa o spun, dar ma bucur ca nivelele 100 nu mai intra direct pe prima pagina.

:D

ca am ceva cu dumneavoastra si chiar nu am.
dar asta e o greseala \"Pe a iubirii valuri\". pana mai ieri acest text putea apare totusi pe prima pagina a siteului.

ca eu nu sunt sigur ca e corect.

misto, ca de altfel majoritatea textelor tale.
motivul ptr care te invidiez eu este in primul rand faptul ca reusesti, incep sa deslusesc de fapt mecanismul (care nici macar nu e foate greu), sa repui in circuit niste teme pe care poezia actuala le apostrofeaza si o face pe buna dreptate. mi/e greu sa imi imaginez un vers de genul \"sufletul tău locuiește în tine\" (cam apropiat de niste versuri ale lui hose de altfel) care sa nu cada in marginea cliseului macar. si totusi textele tale au credibilitate, efect probabil accentuat si de imaginea pe care o promovezi atent(cine e diamandi?)/ pe linia utilitarismului de data asta, orice ar spune ianus.
in alta ordine de idei, textul e de o simplitate uluitoare la nivel ideatic si totusi expresiile sunt de fiecare data percutante, lirismul isi recapata vigoare de altadata, aproape nestirbita, tehnica, desi evidenta unui ochi atent, e bine camuflata. ideile se insinueaza in constructe foarte misto, gen \"eu beau pepsi și tânjesc după cola / în cofetăria asta nu au cola\". chimia risca sa capete in strofa 4 accente prea pateticreusita de altfel specifica textelor tale. poate prea mult aici \"o să-mi operez sângele\", insa in rest textul e misto foc.

p.s. pai intelesesem ca te certasesi cu tgv. :D
p.s.s. bafta cu volumul, ca merita...

de ORMUZ? (ca sa nu mai vb ca saracul chiar nu scria CONFUZ decat de dragul rimei tale).

daca vb cu un medic si ii spui ca ai osteoporoza si ala iti da o replica din care deduci ca nu stie ce este aia, ai incredere in el?
daca vb cu un fizician si deduci ca nu stie cine a fost einstein sau planck ca sa pastram proportiile (sa stie, nu neaparat sa ii cunoasca teoriile), ai incredere in teoriile acelui fizician?
daca vb cu un poet si deduci ca habar nu are cine a fost maiakovski, ai incredere in parerile despre poezie ale respectivului?
asta este intrebarea corecta , nu daca am inteles eu sau ce trebuia sau daca am vrut sau nu sa inteleg.

doar din paradigme diferite nu te poti intelege (ceea ce nu e cazul). o fi avut dreptate pound ca nu traim toti in aceeasi epoca, dar totusi ...asta nu scuza un anumit nivel de cunostinte.
maiakovski e poate cel mai mare poet rus si un nume major pe plan international (nu are nici o legatura cu ceea ce repugna acum sub titlul de 2000, desi \"ursul din containar\" e socotit tributar lui).
eu il dadeam ca exemplu de rebel pe maiakovski (de aici si apropierea de ianus poate, care imprumuta mult de la poetul rus / asta apropo de 2000 copiaza scriitorii americani), rebel care nu circumscrie modelului descris de ioana.
desigur. ca sa poti intelege, trebuia implicit sa nu iti fie necunoscut numele asta. (e drept ca si vakulovski se termina in ovski, dar e distanta mare).

\"ianush sau maiakovski, tineri plafonati ai literaturii romane?\" maiakovski tanar (fie/i taranha usoara)? maiakovski roman (fie/i limba rusa romanizata)?
nici nu iti dai seama ca esti penibil. da si tu un search pe google (in cazul in care nu ai carti) si mai citeste si \"norul din pantaloni\" inainte sa vorbesti. nu de alta, dar e clar ca nu ai minima cultura ca sa iti permiti totusi sa porti o discutie teoretica.