un om instabil

într-o zi mergeam pe jos, adică mergeam cu picioarele și sub picioare se afla asfalt, care din întâmplare făcea parte din trotuar. așadar mersul meu plin de picioare înspre destinație, care poate să fie clară sau neclară în general, însă acum era undeva între punctul A și punctul B, între care din întâmplare mă aflam și eu. iar picioarele mele făceau o mișcare care îmi permitea deplasarea în plan orizontal, ceea ce de fapt nu este mereu valabil, spre exemplu când urci un deal nu mai e plan orizontal, însă nihilismul general permite aducerea pantelor mici aproape destul cât să se confunde cu panta zero, care reprezintă de altfel planul orizontal. și erau țigani peste tot și dumnezeu s-a trezit și i-a făcut să se despice în două cu orice obiect tăios la îndemână. un țigănuș mi-a cerut chiar mie un obiect tăios \"nenea ai un obiect tăios?\" \"pleacă mă în pizda mă-tii n-am un obiect tăios\" și a explodat, însă nu m-a stropit, deoarece picioarele mele au avut grijă să se îndepărteze între timp, iar odată cu ele, în mod previzibil (și sunt complexat din cauza asta) restul corpului a urmat (adică chiar trebuie să fie așa? - ce previzibil. de ce fizicul nu poate disocia, iar psihicul poate disocia) iar particulele de țigan au sărit radial din puiul de rrom însă raza de împrăștiere (cuvânt derivat din praștie. probabil o proverbială sau notorie praștie din istorie - prea știe praștii preș..știi?) era mai mică decât distanța dintre mine și plod. și fiindcă punctele A și B menționate mai sus se remarcau prin a fi menționate mai sus, iar în același timp cuprindeau între ele un cartier în care locuiesc din întâmplare și din aceeași întâmplare își au sediul și murte corporații familiale de țigani, denumite familiar șatre... și... ăăă... bubububbibibaaababaaa bere rece... berece.. banca română cam comercială iubiiii! iubiiiiiii! ești copac? ți-am dat cu creanga la scorbură până a făcut muguri. după aia am tăiat creanga cu ferăstrăul și ți-am astupat scorbura cu beton etc etc