Tu

nu m-ai înțeles
și ce privire
pe curba unui pod
la celălalt capăt încă mai râdeau
să plece singur spuneau
dar psihologia îi dezgustase dintotdeauna
nu a contat niciodată
fără atingere
înaintau enormi legănându-se
craniile
reflectau razelor de lună
șederi zadarnice
se va întoarce singur
străluceau în ambalaje de staniol
cu picioarele moi sub niște cuvinte
ca piese grele de metal
altă dată i-aș fi ironizat
cu măști africane
bănuiți de examinarea prospectului
le-aș fi schimbat perdelele
cu iriși lungi
aveam un bazin ciudat în mijlocul cerului
dintr-o privire goală
a unui romantic
pășeai gând pe malul râului atrasă
de acel spațiu
duceai câteva clipe rare
de război
n-am înțeles niciodată teama omului
în fața unui semn de dragoste
ca dependență de fatalitate
pândeau cu ochi de ceață ascunse
arme egale
erau cei buni într-un fel de complicitate obiectivă
văzuseră mulți oameni murind
semănau între ei după regulă
nu-ți mai păsa
mă legai de un stâlp cu spirale pictate
în alb și roșu pradă
posterității