Poezie
Numai noi doi
1 min lectură·
Mediu
când ne miram uneori
treceau pe acolo străini
ca dintr-o inspirație subită
se spuneau minciuni de dragul gloriei
așteptând modelarea lumii după chip
asemănarea mâinilor împreunate
la drumul mare un fel de învăpăiere a creierului
și zguduiri morale prin încăperea gazdelor
umbrele înserării se călugăreau
oblojind până la ultimul cuvânt căzut la picioare
celălalt obraz întors la dorință și preocuparea de sine
măsurau doar în jos după tăcere
omul din care ieșiseră demonii
martorii adevărați nu duceau lipsă de nimic...
001.932
0