Poezie
Dinți de staniol
... percepții (LIFO)
2 min lectură·
Mediu
când simt nevoia să fiu frumos mănânc
doar cât să nu-mi vezi golurile
și port mereu în buzunare
câteva cuvinte închipuite
cu mâinile mici și dolofane
iar alegerile nu le fac de capul meu
schimbând poziția picioarelor
***
în formele rotunde mor himere
oamenii mor de foame
își pierd urmele mestecând
mecanic
numai pentru că se întorc
de dincolo de râu
sau din albie
oglindiți strâmb
***
mi-au crescut dinți de staniol
pentru pofta mea lumească
știu ce-ți trece prin minte
dar visele sunt mai puternice
decât somnul
altfel n-ar putea deschide
mereu o altă fereastră
indigo
***
jumătate din oameni trag
cu praștia
să iasă adevărul
dau din picioare scriu negru pe alb
ridică din umeri pe altul în locul meu
cu darul paharului
surâd și boabele se răspândesc uniform
din palma deschisă
dorin a scos bradul afară
nemărturisit
***
toate zilele au început să se piardă
în același loc după o curbă
n-am știut niciodată ce duc
sub coaja groasă de brad
dincolo de voința mea
dealul pe care stau e doar o altă vârstă
întoarsă pe sub malul apei
ca să mă compare
***
trec pe lângă Nic îmi scot șapca
ne așezăm pe marginea șanțului
împărțim o bucată de slănină de trei degete
o aveam pe suflet de când
n-am mai scos o vorbă
și privim privim cum anton înzăpezitul
cioplește pipe din lemn de nuc
să ajute frontul
***
dinții de staniol au mușcat din clopot
resturi de oseminte
limba de apă ivită din celălalt
pământ
002.280
0