Poezie
Veșminte lăuntrice
... percepții
2 min lectură·
Mediu
când muști povara aceasta n-o mai simți
sfâșiată în folosul tău
nici dulceața multelor poticniri
promise
celui blând
îngropat în om
duioasă uscăciune spațiul
se măsoară cu îndemnuri bune
cu șoapta ce adaugă trupului drumul
cel mai aproape de liniște
rost imperceptibil
când îți ferești ochii și mâinile tale
s-au închis în inimă
cuvintele numesc un fel de boltă
până la strigăt depărtarea acestui simț
nimeni nu iubește până la capăt
fără să fie exclus
fără trebuințe ce vin dintr-o margine
dacă ai fost acolo tu știi
că nu e decât o mustrare nedeslușită a materiei
fascinantă și mută
***
au crescut viermi într-o lume necoaptă
Diane
și ochiul a coborât mai jos
cu o tragere de inimă
ar trebui să ne privim numai așezați
într-un puzzle
care să nu imite vechiul Ierusalim
***
fiecare înălțare vorbește
despre crepuscul
și o inimă care îi hrănește pe ai săi
despărțiți prin ziduri de lumină
unghere și săptămâni în care se lucrează prea mult
fiecare uimire doar articulația scăpată din mecanica trudei
te vei cuibări și astăzi
la apusul soarelui
prin mișcări circulare
pentru că nimeni nu știe cum în această substituire
ne vom revedea întâia oară
suportându-ne limitele
***
când obosesc aștern cuvinte închipuite
să mă pot lecui de oameni
002.285
0